Banii lui Gigi Becali nu fac diferența

Banii lui Gigi Becali nu fac diferența

FCSB a jucat mediocru în primele cinci etape ale campionatului intern, deși fi nanțatorul a cumpărat cei mai importanți jucători din România

FCSB a remizat, miercuri seară, pe teren propriu, în jocul cu CSMS Iași (scor 1-1), disputat pe „Arena Națională”, în etapa a 5-a a Ligii I. Trupa lui Nicolae Dică a jucat iarăși neconvingător, a dominat meciul, dar n-a putut să facă diferența și a fost blocată de moldoveni.

Golofca, debut neconvingător

La gazde a evoluat și Cătălin Golofca, cel mai în formă fotbalist din Liga I, în acest început de sezon, dar mijlocașul n-a impresionat cu nimic.

În tribuna oficială s-au aflat Romario Benzar și Dragoș Nedelcu, două dintre „perlele” cumpărate de Gigi Becali de la campioana FC Viitorul. Tot spectator a fost și Constantin Budescu, vedeta adusă în această vară de la Astra Giurgiu, iar în teren au evoluat Harlem Gnohere și Denis Alibec, atacanți achizionați de FCSB, în acest an.

Deși Becali a adunat cam toată spuma campionatului intern, deocamdată, „roș- albaștrii” mai mult au dezamăgit în primele cinci etape. „Nu putem avea scuză” FCSB a câștigat neconvingător cu FC Voluntari (2-1), ACS Poli Timișoara (1-0) și Concordia Chiajna (2-1) și a remizat contra Craiovei (1-1) și Iașiului (1-1).

„Vreau să rezolvăm meciurile din prima repriză, să nu mai am emoții”, a spus Becali în repetate rânduri, dar până acum, formația pregătită de Nicolae Dică a jucat poticnit și a gâfâit.

„Cu Iașiul acasă nu ai voie să nu câștigi. Dacă vom juca așa, adio campionat! Asta e situația! O să mai iau jucători pentru a fi concurență. Nu putem avea scuză că am odihnit jucători pentru alte meciuri. M-a dezamăgit toată echipa, nu doar apărarea. Ce să-i reproșez lui Dică?!”, a afirmat Becali la final.