Aurelia Cristea: Este prematur să discutăm despre modificarea Legii antifumat

Aurelia Cristea: Este prematur să discutăm despre modificarea Legii antifumat

Aurelia Cristea susţine că nu poate contesta dreptul colegilor săi de a propune amendamente însă acestea trebuie să corespundă cu motivarea Curţii Constituţionale cu privire la Legea antifumat, declară deputatul PSD, potrivit Adevărul.

Sub alte cuvinte, accesul fumătorilor în spaţii publice nu trebui să expună alte persoane la fumatul pasiv, adaugă Aurelia Cristea. Aceasta mai spune că este încă prea devreme pentru adoptarea unor metode de modificare a legii şi că acest lucru ar fi posibil cel mai devreme peste un an, abia când vor putea fi evaluate efectele aplicării legii.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, o serie de amendamente la Legea Antifumat care a intrat în vigoare pe 17 martie. Modificările propuse ar permite accesul fumătorilor pe terase şi posibilitatea ca aceştia să închirieze spaţii închise, în care să îşi poată aprinde ţigările, scrie Digi 24.