Timişoreanul Mihai Brestyan, unul dintre cei cinci antrenori ai naţionalei SUA, ne-a scos peri albi ieri. Românul a făcut contestaţie la "bronzul" Cătălinei Ponor la bârnă şi este cel care o pregăteşte în mod special pe Alexandra Raisman.

Cum la noi, geniul coabitează nestingherit cu depravarea, România reuşeşte să exporte nu doar hoţi şi prostituate, ci şi minţi luminate sau fie doar firi extrem de pricepute în anumite domenii. Dincolo de polemica iscată aseară, Mihai Brestyan este profesionist desăvârşit, iar calificativul este susţinut de rezultate. Atât de valoros încât antrenorul de gimnastică a găsit-o printre copilele din America atât de îndrăgostite de mâncarea de tip fast-food pe fata devenită căpitanul echipei de gimnastică la JO 2012. Drept recompensă, românul născut acum 59 de ani la Timişoara se află la Jocurile Olimpice.

La "Team USA", Martha şi Bela Karoly dau direcţia, iar cinci antrenori "vâslesc" pentru a aduce echipa la liman. Printre aceştia, un conaţional. Dar nu unul care a ajuns acolo pe "pile", ci fiindcă ştie meserie, pe care a învăţat-o la lotul naţional al României, în timpul "domniei" lui Adrian Goreac şi cot la cot cu Octavian Bellu, actualul coordonator al lotului tricolor, cu care susţine că este prieten, deşi s-au duelat în multe concursuri.

Timişoreanul este cel care le pregăteşte pe americance la sol şi este omul "vinovat" că Alexandra - Aly Raisman a făcut un exerciţiu mai pe gustul arbitrilor decât cel al Cătălinei Ponor, deşi spectatorii au fost de cu totul altă părere şi au fluierat decizia. Într-un interviul luat înaintea finalelor de ieri, în care Brestyan a contestat medalia de bronz a Cătălinei Ponor de la bârnă, medalie revenită chiar Alexandrei Raisman, românul aflat în solda americanilor explică modul în care se obţine succesul departe de casă şi ce nu îi place la români.

Mihai Brestyan vorbeşte perfect româneşte, nu are accent cu acel "r" specific, şi, mai presus de toate, spune lucruri interesante. Multe care, mai mult ca sigur, nu ne convin. EVZ:  Domnule Bestyan, ce secret are SUA încât a dominat autoritar concursul feminin pe echipe la Olimpiadă? Mihai Brestyan: Avem o generaţie bună. Echipa este şi campioană mondială, şi campioană olimpică. Aici, la Londra, ar fi fost bun şi aurul de la sărituri, dar ne-a ieşit din buzunar. Medalia aia era sigură 150%, dacă fata noastră nu ar fi căzut la aterizare! A fost o greşeală de execuţie. Asta e... Pe fata asta, dacă o scoli la 12 noaptea, face execiţiu ăla perfect. Trebuia doar să treacă bine peste aparat şi avea aurul. Dar nu e nimic, mergem mai departe, felicitări Sandrei Izbaşa pentru victoria de la sărituri.

Românii-americani vor fi primiţi la Casa Albă

Care este rolul dumneavoastră în cadrul lotului Americii? Suntem cinci antrenori. Sistemul este simplu şi diferă mult de cel românesc. Ai rezultate cu sportivele tale de la club, ajungi şi tu, ca antrenor, în lotul Americii. Eu o am pe Aly Raisman, care este şi căpitanul echipei. Iar la marile competiţii, la Campionatele Mondiale, pregătesc exerciţiile la sol.

Constat că vă consideraţi american, vorbiţi cu "noi" şi "voi"... Am dublă cetăţenie, sunt şi român, şi american, dar pâinea mea vine acum din America, ce să fac? (râde) Voi rămâne însă toată viaţa mea român!

Barack Obama a sunat? Da, preşedintele a telefonat imediat după concursul pe echipe şi a vorbit cu fetele. A discutat şi cu Martha.

Şi cu domnul Karoly? Nu, el n-are nicio treabă! La lot este doamna Martha. Dânsa reprezintă federaţia.

Totuşi, dânsul are aura unui guru al gimnasticii în America şi nu numai... Aşa este, dar de lot răspunde soţia lui.

Este entuziasm în America după medalia de aur cucerită pe echipe? Cum să nu fie? După ce ne vom întoarce în ţară, vom fi primiţi la Casa Albă, am înţeles. Mai trăim o lună din entuziasmul ăsta. Umplem iarăşi sălile, fiindcă vor veni mulţi copii să se înscrie la gimnastică. În rest, şi în America este la fel ca în România, suntem băgaţi în seamă doar o dată pe an, la Mondiale, şi la Olimpiadă. Acolo, lumea este tot cu fotbalul, dar şi cu baseball-ul, cu baschetul...

Care este bonusul financiar pe care îl vor primi fetele? Fetele nu primesc nimic de la stat, ci doar de la Comitetul Olimpic american. Pentru aur, fiecare gimnastă va lua cam 50.000 de dolari impozabili. Nu rămân cu mare lucru. Sumele mari vin însă după, de la sponsori. Şi vor fi bani mulţi. Aşa funcţionează treaba în State. Concurenţa a fost teribilă pentru sportive. 12 campioane mondiale s-au bătut pentru 5 locuri la Olimpiadă!

Cum aţi început în America? Am început la Deva, la Oneşti! Cei mai în vârstă mă ştiu şi m-ar recunoaşte, dacă m-aş întoarce acolo. Mă cunosc bine şi cu Octavian Bellu. El este născut în 1951, iar eu - în 1953. Am fost colegi la lotul României în perioada 1981-1983. Şeful lotului naţional era atunci Adrian Goreac. Am decis să plec din ţară în 1985. Am luat-o de trei ori de la 0 în viaţă, la un interval de 10 ani! Prima oară am plecat în Israel, aveam doar 32-33 de ani. Am coordonat lotul acestei ţări timp de un deceniu şi am avut ceva rezultate. Am scos o campioană europeană de juniori şi eram cum este Bellu pentru România, adică antrenor-coordonator.  Se pleca greu afară, înainte de Revoluţie. Cum aţi reuşit să "evadaţi", cu securiştii pe urmele dumneavoastră? Aveaţi "pile"? Păi cine nu a avut şi nu are pile în România? (râde) Plus că am plecat cu contract legal de muncă. Federaţia română primea oferte pentru antrenorii români de gimnastică. Ofertele veneau prin federaţie, nu direct la noi, iar cei de la federaţie trimiteau antrenori în ţările respective. Au plecat mulţi antrenori atunci, nu doar eu, inclusiv Goreac, prin 1987, în Franţa.

Apoi? Am ajuns în America în 1996. Am activat câţiva ani, în doi ani am ajuns antrenor în federaţie, apoi mi-am deschis propria sală în Massachusetts, în 2000. Am luat bani de la bancă şi am început afacerea. Au venit şi rezultatele. În 2010 am dat-o pe campioana mondială de la sărituri, Alicia Sacramone. Este sportiva cu cele mai multe medalii pentru America la gimnastică, are 10 în total, între 2005 şi 2010. În 2007 am avut cele mai multe gimnaste la lot. Acum o am pe Aly Raisman, cum ziceam.

Cum este sistemul american? Dacă eşti leneş în America, mori de foame! Nu-ţi dă nimeni nimic pe degeaba. Dar America te lasă să faci ceva. Eu ajung primul la sală şi sting ultimul lumina. Câte 10-12, chiar 14 ore pe zi ca stăpân de sală. La început am curăţat WC-uri, iar acum, dimineaţa, la ora 7, dau cu aspiratorul în sală! Şi acum spăl WC-uri, dacă nu găsesc pe nimeni să le spele! Fiecare serviciu costă în America, aşa că trebuie să te descurci, nu să fii comod! Ştiţi la ce oră se trezeşte Bela Karoly? La 5! Se culcă la ora 22.30. Şi are 69 de ani. Iar Martha, soţia lui, coordonează toate loturile şi stă în sală câte 6-7 ore zilnic. E angajata federaţiei. În rest, noi, ceilalţi antrenori, nu primim bani de la stat. Munca noastră este la cluburi.

Adică aici faceţi muncă voluntară la lotul olimpic? Să-ţi explic! În America ai sala ta de gimnastică, iar de-acolo dai sportivi către lotul naţional. O dată pe lună se fac trialuri la ranch-ul domnului Karoly, unde se corectează ce se face greşit la cluburi şi se perfecţionează ceea ce se face bine. Banii îi scoţi de la sală. La mine sunt 550-600 de copii, iar taxa este între 150 şi 550 de dolari pe lună. Am şi un site, www.brestyans.com. Nu este precum sistemul românesc de selecţie, unde cei buni rămân, iar cei slabi sunt alungaţi. Eu sunt obligat să lucrez cu toţi copiii, părinţii îţi dau bani ca să îi antrenezi, nu ai voie să comentezi. Şi cu cel mic, slab, gras, şi cu cel cocoşat sau strâmb, dar şi cu cel care are perspective pentru a face carieră. Îi poţi doar sugera celui care nu se descurcă să o lase mai moale. Altfel, te bagă la discriminare foarte uşor şi te dă în judecată!

Tinerii români sunt îmbâcsiţi!

Sunteţi născut în Timişoara. De ce aţi plecat din Banat? Când eşti muritor de foame sau când nu ai destul, te uiţi şi în altă parte! Am plecat avându-l la sub braţ pe fiul meu, de doi ani şi jumătate, şi o geantă cu haine şi două hârtii. Am plecat însă legal. Fiul meu este avocat şi lucrează la 10 kilometri de Boston. Acasă vorbim româneşte. Cu mine lucrează şi soţia, Silvia, venită şi ea acum la Londra. Formăm o echipă şi în sală, cum se spune.

"Noi eram mai spălaţi!" Cum aţi regăsit oraşul tinereţii dumneavoastră? S-au schimbat multe. Şi destule în bine. Nu-mi place însă ceva. Noi eram mai "spălaţi", mai respectuoşi, era o limbă mai literară pe vremea mea. În plus, nu există respect pentru autoritate. În America nu ai voie să faci anumite lucruri faţă de un poliţist, fiindcă vei avea mari probleme. Anul trecut, în septembrie, am revenit pentru prima oară în ţară după 25 de ani. I-am arătat fiului meu, Radu, de 29 de ani, unde s-a născut, iar eu mi-am revăzut prietenii... Tot atunci mi-am luat şi actele, certificatul de naştere, cel de căsătorie... Dar nu mai am pe nimeni acolo din familie. Situaţia socială este însă dificilă. E greu, oamenii n-au unde să lucreze, se duce totul la vale.

Doar aceste lucruri v-au displăcut? Ţi-am spus, nu mi-a plăcut cum se vorbea pe stradă, jargonul. Este însă o schimbare mare în România. Tinerii au gadgeturi, au internet, sunt liberi, dar parcă sunt puţin mohorâţi. Sunt necăjiţi! Îmbâcsiţi! Din punct de vedere mental vorbesc. Cei de vârsta mea sunt blazaţi şi condamnaţi acolo, eu sunt activ în America, la 59 de ani. Şi noi suntem obosiţi, dar din alte motive. De exemplu, după Olimpiadă, vom profita de apariţiile la televizor, ne facem reclamă prin ziare, copiii se uită ca la Dumnezeu! Vor să intre în sala de gimnastică. Astfel, prin ceea ce faci în America, te trezeşti dimineaţă cu dorinţa de a face şi mai bine. Aşa merge treaba acolo!

Totuşi, nu v-aţi săturat să lucraţi în acest ritm, de dimineaţa până seara? Dar asta ne place, asta ştim să facem... E clar că apare uzura. Mai ales după o competiţie ca Olimpiada. Dar ne întoarcem în Massechusetts, umplem sala cât putem, apoi putem pleca în Antigua, fără ţipăt de copil prin zonă, fără să sune telefonul, pentru un concediu... Ne reîncărcăm, apoi revenim la muncă. Şi tot aşa. Să ştiţi că, şi la americani, şi la români, mâinile sportivilor arată la fel ca ale plugarilor! Cu bătături!

Acasă când vă veţi reîntoarce? În Timişoara nu mai am pe nimeni. Au dispărit toţi din familie. Ştiţi cum se întâmplă, când pleci, îi ajuţi pe fiecare să iasă din ţară. Am un frate în Canada, doar prietenii mai sunt în Timişoara. Socrul meu este cu mine, în America, şi stă cu televizorul deschis pe posturile româneşti. El mă ţine la curent cu tot ce se întâmplă în ţară. Îi răspund că nu am ce să fac, cum să-i ajut pe românii mei din poziţia pe care o am. La sală nu am niciun antrenor român. Bellu nu rezistă în America!

Riscăm să ni-l "fure" americanii şi pe Octavian Bellu? Bellu nu rezistă în America! Profesional, este la un nivel mare, dar în America nu există funcţia de antrenor-coordonator, adică ceea ocupă el în România. Ar avea doar două şanse: fie să lucreze la un patron, dar este greu, am să explic de ce, fie să o ia de la 0, să-şi deschidă propria sală, dar nu ştiu dacă vrea asta.

De ce este greu la patron? Fiindcă patronul cere să-i faci bani. Iar Bellu nu ştiu dacă ar lucra cu toţi copiii, aşa cum fac eu la sala mea. Iar ca să-l plătească doar pentru a lucra doar cu două-trei sportive, cele care ar putea face perfomanţă, nu ştiu dacă şi-ar permite acel patron. Poate să-i dea şi 500.000 de dolari pe an, dar trebuie să-şi permită. Cum am mai spus, nu poţi refuza părintele care vine să aducă un copil la gimnastică. Nu-i poţi spune că nu vrei să-l ţii, deşi poate că nu are talent!

Despre domnul Nicolae Forminte, fostul antrenor al lotului feminin, ce părere aveţi? Şi pe Nicu îl ştiu de mult, de când eram sportivi. La lotul României era perceput doar ca un antrenor. Bellu este altceva, este antrenorul antrenorilor în România! Bellu se poate duce la preşedinte să spună de ce are nevoie, fără să se milogească. Forminte n-ar fi putut să facă asta, fiindcă nu era perceput ca un lider. Era doar un simplu antrenor, unul normal, fără mare personalitate. "Am plecat avându-l la sub braţ pe fiul meu de doi ani şi jumătate, o geantă cu haine şi două hârtii. Dar am plecat legal." Mihai Brestyan, antrenor de gimnastică

Mihai Brestyan (stânga), alături de Bela Karoly, supervizorul naţionalei SUA FOTO: DANIEL CONŢESCU DUPĂ FINALELE DE ASEARĂ, EVZ L-A ABORDAT DIN NOU PE BRESTYAN Sunteţi, probabil, cel mai hulit român la ora actuală de la Olimpiadă. Cum comentaţi incredibila situaţie care s-a iscat, ca un român să conteste medalia altui român? Se mai întâmplă! 

Corespondenţă din Londra Citiţi şi:

• JO 2012. Ponor a luat argintul la sol şi a avut bronzul la bârnă timp de 10 minute