ANSVSA va distruge cadavrele găinilor din curtea ACL. Găinile vii vor fi sacrificate

ANSVSA va distruge cadavrele găinilor din curtea ACL. Găinile vii vor fi sacrificate

Cele 58 de găini găsite moarte în curtea ACL vor fi distruse, iar găinile vii vor fi sacrificate, fără a fi consumate, au anunţat reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Reprezentanţii ANSVSA au precizat pentru Mediafax că cele 58 de găini moarte vor fi incinerate, după efectuarea unei necropsii, la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, pentru determinarea cauzei morţii animalelor. Găinile vii vor fi sacrificate, iar cadavrele lor de asemenea distruse, reprezenantţii ANSVSA precizând că, din pricina faptului că nu poate fi stabilita provenienţa păsărilor, ele nu vor putea fi consumate.

Marţi dimineaţă, mai multe găini, unele din ele moarte, au fost găsite în curtea sediului ACL din Şoseaua Kiseleff, păsările având la gât bileţele pe care scrie: "Eu sunt Iohannis","Mi-e frică de dezbatere". Mai mulţi reprezentanţi ai ANSVSA, echipaţi cu combinezoane albe, mănuşi şi ciorapi din plastic, au venit la sediul ACL, unde au strâns găinile împrăştiate prin curte şi le-au pus în saci şi containere.

Incidentul a avut loc cu puţin timp înainte ca de sosirea la sediul ACL a preşedintelui PPE, Joseph Daul, care urma să aibă o întâlnire cu Klaus Iohannis, Vasile Blaga şi Anca Boagiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

CITIŢI ŞI:

Zeci de GĂINI, aruncate în CURTEA sediului ACL cu mesajul "Nu mi-e frică de dezbatere". Iohannis: ”Această campanie electorală a devenit abominabilă”

Reacţia PSD în "Scandalul găinilor". Gabriela Firea: "PSD nu a aruncat găini în curtea ACL". Deputatul Florin Iordache: "Cei de la ACL şi-au aruncat singuri găinile"