ANRE s-a RĂZGÂNDIT: Nu mai scumpeşte gazele, ci le ieftineşte

ANRE s-a RĂZGÂNDIT: Nu mai scumpeşte gazele, ci le ieftineşte

După ce în urmă cu două săptămâni a declarat pentru EVZ că preţul gazelor naturale consumate de populaţie ar putea creşte cu 2-3% de la 1 mai, preşedintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț, a anunţat astăzi că va avea loc o ieftinire.

 „Chiar astăzi avem un Comitet de Reglementare foarte important. Tarifele de distribuție scad cu 6%, ceea ce va duce la scăderea prețului final la consumator de 2-3%”, a susținut Havrileț, citat de Agerpres.

Preţul mai mic majorează importurile

El a adăugat că piața este în situația în care prețul de import a devenit mai mic decât cel al gazelor de producție internă şi în această situație importurile au crescut din nou, ajungând la 10% din consum.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Consumul național în acest moment este de 15-16 milioane de metri cubi pe zi, iar importul ajunge la 1,5 milioane de metri cubi, deci 10% din total. Aceasta arată că s-a schimbat filosofia pe piața gazelor, ceea ce nu este rău, pentru că perioada care ne interesează cel mai mult este cea de iarnă. Astfel, se revine la situația de normalitate în care importăm gaze vara la preț mic și lăsăm producția internă pentru iarnă”, a continuat Havrileț.

Potrivit acestuia, ieftinirea importurilor trebuie să ducă la liberalizarea totală a pieţei. 

În urmă cu două săptămâni, preşedintele ANRE declara pentru EVZ că gazele plătite de populație s-ar putea scumpi cu 2-3% la 1 mai, „dacă așa arată datele operatorilor de rețea”. Iniţial, indexarea trebuia să se aplice de la 1 aprilie, însă ANRE nu a terminat de analizat costurile operatorilor din domeniu.  

E.ON nu mai cumpără de la Romgaz

Cel mai mare producător local de gaze, compania naţională Romgaz, a anunţat ieri că E.ON Energie România, cel mai mare furnizor de gaze pe piaţa consumatorilor casnici, a reziliat un contract încheiat în septembrie anul trecut. Contractul prevedea furnizarea de gaze naturale de către Romgaz în perioada 1 octombrie 2010 - 30 septembrie 2016. Valoarea estimată a livrărilor era de 281,372 milioane lei, inclusiv TVA.

Directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că prețul gazelor de import va continua să scadă în perioada următoare și va ajunge iarna viitoare la un nivel cu 10% mai mic decât cel al gazelor de producție internă.