Andrei Pleșu despre monarhie, în România: „Carol I este temeiul evoluției României moderne”
- Carmen Anghel
- 20 ianuarie 2016, 18:23
Scriitorul Andrei Pleșu s-a aflat, marți seară, la Muzeul Național Cotroceni, cu ocazia lansării volumului „Regalitatea și marea„ de Doina Păuleanu. O carte frumoasă, cu documente inedite.
„Regalitatea și marea„ este o carte-album, în care, prin fotografii și documente de arhivă, se spune povestea Dobrogei, a orașului Constanța și a apariției providențiale a regelui Carol I și a delicatei sale soții Regina Elisabeta.
Autoarea, Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța a vorbit cu emoție despre acest volum, despre nașterea lui, despre căutările prin arhive și informațiile inedite pe care le-a descoperit.
„Vorbesc, în acest volum, despre tot ce s-a întâmplat în Constanța, în Dobrogea, din punct de vedere al investițiilor, prin deciziile Regelui, ale Guvernului și ale prefecților care s-au succedat: catedrală, Moscheea Carol I, faleza, Cuibul Reginei. Cu alte cuvinte, despre planurile lui Carol I legate de dezvoltarea și de sincronizarea Constanței, a Dobrogei cu valorile europene”, a spus autoarea.
Scriitorul Andrei Pleșu, fost coleg de facultate al Doinei Păuleanu, a remarcat, la rândul său, importanța existenței acestui volum, care aduce informații despre cei care au fost în stare, poate în vremuri mai grele decât cele de acum, să facă lucruri uimitoare. Oameni cu caracter și cu idei, după cum remarca.
Prin Constanța au trecut personalități extraordinare, începând cu tristul și exilatul poet Ovidiu, apoi, mai spre zilele noastre, Hans Christian Andersen, Eminescu, Vlahuță, Delavrancea și câți alții!
„Regalitatea și marea„ are imagini de arhivă, în care se poate vedea frumusețea de altădată a Constanței, sau se poate construi o imagine proprie despre istoria Dobrogei. Se regăsesc momente istorice importante, așa cum a fost întâlnirea dintre regele Carol I și țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, în anul 1914. Mai sunt imagini frumoase cu regina Elisabeta la malul mării, în „cuibul său” , o căsuță ridicată special pentru ca suverana, fire de poet, să poată fi aproape de mare, să poată saluta vapoarele.
O carte ca „Regalitatea și marea” nu poate fi povestită. Ea trebuie privită, admirată, citită și dăruită.
L-am întrebat pe maestrul Andrei Pleșu ce i-ar spune unui străin care ar primi această carte, ar privi imaginile, i-ar plăcea, dar l-ar întreba ce a însemnat regalitatea pentru România. Iată răspunsul: „O instituție fondatoare. Asta a fost regalitatea. Iar persoana lui Carol I este temeiul evoluției României moderne. Fără prezența lui, România ar fi continuat să fie o rămășiță bizantină. Bizanțul nu-i un lucru rău, dimpotrivă, numai că trebuia să ne aliniem la un tip de gândire, la un tip de conștiință europeană și asta nu ar fi fost posibil fără apariția, aș spune providențială, a lui Carol I.”