Alexis Tsipras merge la Moscova luna viitoare. Vizita ar avea legătură cu probleme financiare ale Greciei
- Paul Ciocoiu
- 17 martie 2015, 15:10
Premierul grec Alexis Tsipras se va deplasa în Rusia la 8 aprilie, cu o lună înainte de o altă vizită a sa prevăzută în mai, a dezvăluit astăzi o sursă guvernamentală de la Atena, citată de AFP.
„Premierul se va deplasa la Kremlin, la invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin”, a precizat sursa menţionată.
Tsipras avea deja prevăzută în agenda sa o vizită la Moscova la 9 mai, cu ocazia ceremoniilor prilejuite de marcarea a 70 de ani de la victoria aliaţilor asupra Germaniei naziste. Vizita a fost însă devansată, scrie și BBC.
Serviciul de presă al guvernului grec a refuzat să ofere detalii despre motivele vizitei din aprilie, dar potrivit presei elene această deplasare a premierului Tsipras la Moscova ar avea legătură cu problemele financiare cu care Atena se confruntă în prezent, în contextul în care UE a condiţionat vărsarea ultimelor 7,2 miliarde de euro din ajutorul promis ţării de punerea în aplicare efectivă a primelor reforme.
Ministrul adjunct rus de Finanţe, Serghei Storceak, declara la sfârşitul lunii februarie că Rusia „exclude” în prezent orice ajutor financiar pentru Grecia, după ce anterior Moscova declara că va analiza posibilitatea unui astfel de sprijin, în cazul în care autorităţile de la Atena îl vor solicita.
Noul guvern grec, format din membri ai partidului stângii radicale Syriza şi ai partidului de dreapta Grecii Independenţi condus de Panos Kammenos (ministru al apărării), a manifestat de la instalarea sa simpatii proruse, opunându-se noilor sancţiuni economice împotriva Moscovei în dosarul ucrainean.
Dacă vizita sa la Moscova va fi încununată de aucces, Tsipras ar putea forța mâna Germaniei, mai comentează BBC, dând liber investițiilor ruse în obiective strategice, precum sistemul feroviar elen sau portul Salonic pentru care Rusia și-a manifestat deja interesul.