Accident rutier grav pe Valea Călugărească. Planul roșu de intervenție a fost activat

Accident rutier grav pe Valea Călugărească. Planul roșu de intervenție a fost activatSmurd. Sursa foto: Arhiva EvZ

Un tragic accident rutier a avut loc joi seară în comuna Valea Călugărească, soldat cu un deces și mai multe persoane rănite.

Accidentul s-a produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane pe DJ101F. În urma accidentului au fost transportați la spital conducătorul microbuzului, dar și 8 bărbați și 6 femei ce se aflau în acesta.

Plan roșu de intervenție pe Valea Călugărească

Șoferul autoturismului, o femeie în vârstă de 24 de ani, a fost declarată decedată la fața locului. Pasagera în vârstă de 23 de ani din autoturism a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la o unitate medicală.

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Echipa de pompieri militari a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice, descarcerarea și acordarea primului ajutor medical.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, o tânără în vârstă de 24 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 101 F, în afara localității Valea Călugărescă, din direcția Dârvari către Valea Călugărească, a intrat în coliziune cu un microbuz care efectua transport public de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani.

Au intervenit 38 de pompieri militari cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, o ambulanță pentru transport victime multiple, o ambulanță de terapie intensivă, șapte ambulanțe SMURD și două autospeciale de primă intervenție și comandă.

Accident pe Valea Călugărească, un mort

Accident pe Valea Călugărească, un mort Sursa: observatorphul.ro

Accident provocat de un șofer beat

Un alt accident a avut loc în aceeași zonă, săptămâna trecută. Un bărbat în vârstă de 44 de ani este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier în comuna Valea Călugărească. Acesta se urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice.

În urma impactului, s-au înregistrat doar pagube materiale. Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost supus testului cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.