A murit jurnalista Rodica Ciobanu

A murit jurnalista Rodica Ciobanu

Jurnalista Rodica Ciobanu a murit miercuri dimineaţă, la vârsta de 52 de ani. Vestea a fost dată de colegul ei de la Gândul, Florin Negruţiu, într-un editorial postat pe site-ul publicaţiei.

Rodica Ciobanu suferea de câţiva ani de o boală gravă, iar în momentul decesului aceasta era internată. Născută la 15 aprilie 1952, Rodica Ciobanu a fost reporterul politic al publicaţiei Azi şi şef al departamentului Politic în cadrul publicaţiilor Adevărul, Gândul. În ultimii ani, aceasta semna editoriale pentru Gândul.

"A fost una dintre cele mai frumoase minţi pe care le-am cunoscut. Săptămâna trecută, povestindu-i, în camera de la Terapie Intensivă, ce e la zi, i-am citit pe buze că mă roagă s-o mai las puţin, că deocamdată nu poate scrie. Râdea din ochi: Mi-au dat oxigen şi visez frumos. În această dimineaţă, Rodica nu s-a mai trezit", a scris Florin Negrutiu.

Ne puteți urmări și pe Google News