De Domnul nostru învățător Constantinescu Teodor, don Dorel sau Don Doruș cum a fost cunoscut, întotdeauna îmi amintesc cu plăcere. Exigent, mamă-mamă!
Pentru o virgulă te potcovea cu un șapte de nu te vedeai. Îl ascultam, ne preda părintește, ne educa părintește. Avea un scris inconfundabil, caligrafic, cu litere rotunjite, matematic aplecate, parcă era un solfegiu dintr-un cântec de primăvară.
Desena, picta, avea stilul lui personal, o pictură naivă ce și-ar fi găsit locul pe simezele unor reputate saloane de expoziții de gen. Poseda o voce de bariton și avea pretenția de la noi să ne producem, la fiecare oră de muzică, cu câte o melodie.
Răsuna clasa cu Trandafir de la Moldova, măiastru interpretată de Lucian al lui nea Haralambie, poștașul, sau cu Înserare la Moscova, glăsuită de Mitică Marcu, pe care-i aplaudam în picioare.
Într-o zi, învățam în clasa dinspre domn Naidim, pe la început de octombrie, ne-a pus Aghiuță să dăm foc hârtiilor din sobă, adunate acolo de prin vară.
Costel Albu a aprins chibritul „dăruit” de colega noastră Sofia Nicolae care locuia peste drum de școală și tot el a fost primul care, după ce soba a bufnit, s-a umplut de funingine de sus până jos, ca un drac. Sala de clasă, tot un fum și-o hărmălaie! Ne-am bulucit pe ușă taman când Don Doruș sosea din cancelarie.
Ne-a scos în curtea școlii și a făcut instrucție cu noi, ca la armată. După ce ne-a alergat, ghini-ha!, ne-a pus la treabă: cu mâinile goale am smuls toată holera și toți colții babei de pe lângă gardul care ducea la cămin. Nimeni n-a scos o vorbă.
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ora următoare ne-a dat dictare la citire. Lucrările cele mai arătoase, printre care și a mea, au fost etalate la insectar, cu aprecierile respective. Lucru de care s-a bucurat și mama, atunci când, seara, m-a întrebat ce am făcut în acea zi la școală.
Întâmplarea a făcut ca mama să dea ochi cu Don Dorel a doua zi, la tejgheaua lui nea Ion Țifescu, de la coperativă. Domnul a întrebat-o dacă i-am spus despre pățania cu soba. Mirată, mama a cerut explicații. Doar de lucrarea de la citire știa. Când a ajuns acasă, m-a luat în primire de la poartă...
A doua zi, la școală, mă așteptam ca don Doruș să mă așeze la colț și să-mi administreze o corecție pe care o meritam din plin. Mai degrabă mi-ar fi dat două palme decât să mă țină așa, cu inima la gât. Dar mi-am dat seama că în felul ăsta m-a făcut să nu o mai mint pe mama.
... „Ce-ai făcut azi la școală?”. „Am luat notă bună, răspundeam mamei, dar cu Nelu a lu` nenea Petrea am pus radiera pe godin. Când s-a înfierbântat, iar ne-am buclucit pe ușă afară...”