Zile libere pentru salariații cu copii cu vârsta până la 11 ani. Iohannis a promulgat legea

Cum îți dai seama că a venit momentul să-ți schimbi locul de muncă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Potrivit unei legi pentru completarea Codul muncii prmulgate, joi, de preşedintele Klaus Iohannis, salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă timp de patru zile pe lună.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru completarea Codului muncii. Aceasta prevede că salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 11 ani pot beneficia de telemuncă patru zile pe lună, conform Agerpres.

Salariații pot beneficia de 4 zile lunar de telemuncă

"La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii", se stipulează în actul normativ promulgat de Klaus Iohannis.

În cazul în care ambii părinţi sau reprezentanţi legali ai copiilor sunt salariaţi, cererea va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal. Din declarație trebuie să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, angajatul nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

Sursă: Maksim Marchanka | Dreamstime.com

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 81/2018, salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii au obligaţia să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuţiilor care le revin potrivit fişei postului, mai prevede legea promulgată.

Zile libere și pentru angajații cu copii cu vârsta până la 8 ani

Începând din 8 martie 2022, telemunca poate continua numai pentru acei salariați cu care s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă.

În iunie 2023, Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate un alt proiect de lege pentru completarea Codului muncii. Astfel, se stipulează în proiectul de lege menționat, salariaţii care au în întreţinere copii cu vârsta până la 8 ani pot beneficia de telemuncă 4 zile pe lună. Angajații pot beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.