Temperaturile diurne vor fi în creştere uşoară în majoritatea zonelor, dar în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată.
Temperaturile se vor încadra între 0 şi 18 grade C. Va ploua în regiunile nord-vestice, sud-vestice, iar noaptea, pe arii extinse în jumătatea de sud-est a ţării. În Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 35- 40 l/mp, iar la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte şi în regiunile sud-estice vântul va sufla la rafală cu 50-55 km/h. În Capitală, temperaturile, deşi în creştere uşoară faţă de intervalul anterior, se vor menţine mai scăzute faţă de cele normale pentru această dată, cu valori cuprinse între 8 și 17 grade Celsius.