Prognoza meteo la final de weekend. Cât timp va mai dura vremea severă

Sursa foto: arhiva EVZ

Pentru intervalul 18-19 noiembrie meteorologii au prognozat o vreme urâtă, capricioasă în toată țara. Precipitațiile se vor manifesta pe arii extinse, sub formă de lapoviță, ploi și ninsoare.

Vremea în regiunile din România Ninsori se vor semnala în special la altitudinile mai mari, în cea mai mare parte din Moldova și în sud-estul arcului intra-carpatic. În restul teritoriilor va ploua, mai puțin în zonele deluroase. Spre seară, în Dobrogea și Muntenia apare lapovița și nu este exclus să ningă, dar pe arii restrânse.

Vremea urâtă în majoritatea regiunilor din țară

Vremea urătă se va manifesta în majoritatea regiunilor. Precipitațiile vor lăsa în urmă 20 până la 30 de litri/mp mai cu seamă în jumătatea de est a țării și în zonele montante. Izolat, în regiunile amintite valorile pluviometrice pot ajunge chiar și la 40 de litri/mp. În est și sud-est, vântul va sufla în rafale cu viteze de până la 65 de km/h. Intensificări ale vântului se vor înregistra în sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea, rafalele vor ajunge până la 80 de km/h.

Vântul va sufla cu putere

În regiunile înalte, îndeobște în Carpații Meridionali și de Curbură vremea este caracterizată prin vânt puternic. Rafalele vor ajunge chiar și la 110 kilometri. Prin urmare, vizibilitatea va fi mai mică de 50 de metri și apare și viscolul, care se va manifesta și în Subcarpații Moldovei și de Curbură. La capitolul valori termice, meteorologii au estimat că termometrele vor indica între 2 și 11 grade Celsius.

În primele ore ale dimineții în vremea în Dobrogea va fi ploioasă. În a doua parte a intervalului precipitațiile vor cădea sub formă de ninsoare în special la munte. Pe arii restrânse se va forma ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, dar asta în a doua parte a intervalului. Valorile minime vor oscila între -1 și 1 grad Celsius.

Vin ninsorile în România. Zonele unde se va depune strat de zăpadă. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Vremea la munte

Turiștii aflați la munte vremea va fi gri. Vor avea parte de un cer temporar noros, mai mult spre seară și în cursul nopții când se vor semnala ninsori slabe. Pe creste la altitudini mai mari de 1700 de m vântul va sufla cu până la 80 de kilometri, iar ninsoarea va fi viscolită, potrivit meteoromania.ro.

În sudul Europei, vremea va fi ceva mai frumoasă. În restul continentului, îndeosebi în nord-vest centru și în extremitatea sud-estică. Precipitațiile vor cădea sub formă de ploaie. În nord, centru, nord-este și în zonele montane apare fenomenul de lapoviță. Vântul va sufla cu putere în vest și partea central-vestică a Europei.

Temperaturile vor înregistra o creștere ușoară față de ziua precedentă, dar doar în regiunea vestică și central-vestică a continentului.