Toamna își intră în drepturi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de vreme rea și ploi torențiale valabilă de marți, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 10.00. Sunt vizate județe din Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei.
Potrivit avertizării, va ploua în cantități importante în regiuni din județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Maramureș, Arad, Bihor, Satu Mare, Hunedoara și Alba.
În intervalul menționat, în Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei și local în Crișana vor fi averse și descărcări electrice.
Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat, în special la munte, 40...45 l/mp.
„Pe parcursul zilei de miercuri (1 septembrie) vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nordice, centrale şi la munte vor fi averse, pe alocuri însemnate cantitativ", precizează meteorologii.
Pentru următoarele zile ANM anunță că valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în cele intracarpatice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales la munte.
Vremea în ultima zi de vară
Marţi, 31 august, în ultima zi de vară, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate decât în ziua precedentă în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată după-amiaza la munte şi în Maramureş; în cursul nopţii în extremitatea vest-nord-vestică vor fi înnorări temporar accentuate şi pe alocuri averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5…6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 19…20 de grade pe litoral.
În Capitală, vremea se va menţine frumoasă şi va fi normal de caldă la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 16 grade, mai scăzută în zona periurbană, spre 12 grade.