Vremea se răcește în a treia zi de Paști

A doua zi de Paști, în Capitală, va fi mai cald decât în normalul perioadei, temperatura maximă fiind în jur de 22 de grade. Seara şi noaptea, cerul va fi variabil, temporar fiind posibil să plouă.

Începând de marți vremea se mai răceşte, temperaturile fiind cuprinse între 8 şi 16 grade. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate în sudul, centrul şi estul ţării, unde local va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala doar izolat, în special ziua. La munte, precipitaţiile se vor transforma treptat şi vor deveni predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze mai mari în zonele montane, precum şi nord-este, sud-vest şi centru.

Miercuri, vremea va fi rece, dar de joi se încălzeşte treptat, iar valorile termice vor fi în jurul celor normale pentru această perioadă. Mercuri şi joi este posibil să plouă.