După o noapte deosebit de rece, în care temperaturile au coborât până la -13 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali, vremea se mai încălzește astăzi. Soarele își va face, în sfârșit apariția, iar temperaturile urcă.
Maximele zilei vor înregistra valori între 7 și 15 grade Celsius. iar minimele vor fi cuprinse între -7 și 4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -10 grade.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice, dar probabilitatea de precipitații va fi redusă.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în Dobrogea, cu precădere pe litoral. În orele dimineţii, dar mai ales noaptea, izolat se va forma ceață și local se va produce brumă.
În București, valorile termice sunt în creștere, dar vremea se va menține rece, mai ales dimineața și noaptea.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade, iar cea minimă va fi de -2-0 grade și vor fi condiții de brumă. Cerul va avea înnorări, dar probabilitatea de precipitații e redusă. Vântul va sufla slab și moderat.