Astăzi vremea ne aduce vești proaste. ANM anunță vânt, cer înnorat, ploi, descărcări electerice și, izolat, chiar grindină de mici dimensiuni.
Astfel, conform ANM cerul se va degaja de nori în zonele intracarpatice ale țării, în timp ce în sud și în est instabilitatea atmosferica va fi la parametri relativ ridicați pe aproape întreg parcursul zilei. Local se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină de mici dimensiuni, însă datorită deplasării rapide a formațiunilor noroase cantitățile de apa estimate a se înregistra nu vor fi semnificative. Vântul va suflă moderat spre tare în nordul Moldovei (cu rafale de până la 50-60 de km/h, potențial chiar ușor mai mult în timpul averselor), moderat în vest și în centru și mai mult slab în rest.
Maximele termice vor scădea ușor față de ziua precedentă în sud și sud-est și vor urcă la prânz până spre 16-21 de grade în Transilvania și Maramureș (cu valori ușor mai ridicate așteptate în sudul Transilvaniei), 19-24 de grade în Banat, Crișana și Oltenia și 17-22 de grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova.
Vremea va fi schimbătoare și la București. Chiar dacă va fi cald, cerul se va menține înnorat și sunt așteptate ploi. Temperaturile maxime și minime se vor încadra între 24°C și 11°C. Cantitatea de precipitații se ridică la 2 l//m².