Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, 28 mai, o atenționare cod galben de vreme rea valabilă pentru jumătate din țară.
Conform meteorologilor ANM, codul galben este valabil de la ora 12.00 până la ora 23.00. În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, în vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, nordul Dobrogei și în sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
De asemenea, astfel de fenomene vor fi, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni, potrivit ANM.
Vremea continuă să fie rea
Vremea continuă în aceeași manieră ca până acum, cu toate că în câteva zile vom intra în sezonul de vară. Se prognozează că în săptămânile următoare soarele va fi mai prezent, însă ploile se vor face simțite în continuare.
Săptămâna 29.05.2023 – 05.06.2023. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, nord-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud- vestice, precum și în vestul Carpaților Meridionali și în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi deficitar.
Săptămâna 05.06.2023 – 12.06.2023. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice și nord- estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, local deficitare în nord-est.
Săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023. Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări.
Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023. Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.