Vremea. Valorile termice vor scădea în Bucureşti cu până la 7 grade Celsius faţă de media perioadei, începând din noaptea de luni spre marţi.
Vremea. Temperaturile scad considerabil, meteorologii anunțând că România se îndreaptă cu ăași repezi spre climatul de iarnă încă din luna septembrie, scrie Stirileprotv.
Conform meteorologilor, în intervalul 24 - 25 septembrie, ora 9:00, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 28 - 29 de grade. În acelaşi timp, cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi la începutul nopţii, când va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu viteze de până la 45 - 50 km/h în a doua parte a zilei şi seara. Temperatura minimă va fi de 9 - 11 grade, transmite Agerpres.
Pe de altă parte, începând de marţi dimineaţă şi până miercuri, la ora 9:00, valorile de temperatură vor scădea semnificativ, vremea devenind cu 5 - 7 grade mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va avea înnorări temporare ziua când vor fi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată, apoi se va însenina treptat.
Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 18 - 19 grade, în timp ce minimă de miercuri dimineaţă va oscila între 5 şi 7 grade Celsius, uşor mai scăzută în zona pre-orăşenească.
ANM a emis, duminică, o informare vizând răcirea accentuată a vremii, temperaturile urmând să fie cu până la 10 grade mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului.