VREMEA. CANICULA se menține în România. Ce spun METEOROLOGII despre ultimul VAL DE CĂLDURĂ

Vremea din 21 august 2018 aduce vești bune pentru cei care se află în vacanță. Prognoza meteo anunță temperaturi caniculare și un disconfort termic accentuat.

Luni, vremea va fi caldă și în general frumoasă în aproape toată țara. Local la munte și izolat în vest, centru și în nord își vor face apariția unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, mai ales în cursul după-amiezii.

Vântul va suflă slab aproape peste tot, cel mult slab până la moderat în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 27 și 32 de grade în Transilvania și Maramureș și 29-30 de grade în restul teritoriului, cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în sudul litoralului.

Temperaturile cresc la București marți, 21 august, cu două grade față de ziua precedentă. Cerul se menține în mare parte senin, iar disconfortul termic este accentuat. Vântul va sufla moderat dinspre NE, iar șansele de precipitații sunt scăzute. Valorile de termometre se încadrează între 33°C și 20°C. Vremea va fi deosebit de caldă în toată săptămâna și nu sunt anunțate ploi în Capitală, scrie Antena1.

Vremea se menține frumoasă și la munte. Temperaturile vor atinge valori maxime de 28°C și minime de 16°C. Cerul va fi în mare parte senin pe timpul zilei și apar înnorări pe timpul nopții. Vântul suflă variabil și nu sunt anunțate ploi. Veștile despre vreme nu vor fi la fel de bune la munte. De marți, ploile abundente revin.