Se pare că vremea nu este încă pregătită pentru a se strica, canicula fiind prezentă și în restul zilelor din săptămână, atât în Capitală, cât și în alte părți ale țării.
În Bucureşti, avem zile tot mai fierbinţi. Azi va fi soare, foarte cald, atmosfera caniculară după prânz, când o să avem din nou probleme cu zăpuşeala. Presiunea atmosferică va creşte uşor, vântul se intensifică, iar după prânz vor creşte şansele de averse. Dacă apar, vor fi reprize scurte şi trecătoare, scrie Stirileprotv.
Miercuri, vreme călduroasă, stres termic accentuat, aşa că indicele temperatură-umezeală depăşeşte pragul critic. Domină vremea însorită, dar după prânz sunt ceva semne de instabilitate. Foarte cald va fi şi joi, se ating 32...33 de grade la umbră şi dispar condiţiile de ploaie. Cam la fel va fi şi vineri: soare, căldură mare, vânt discret şi puţin probabil să plouă.
La munte, se anunţă vreme frumoasă, cu soare, temperaturi în creştere. Miercuri seară, din cauza încălzirii, apar nori de averse şi o să plouă local. Soare şi vreme caldă prindem şi miercuri dar, după prânz, instabilitatea creşte şi mai apar, local, ploile. Joi se răcoreşte uşor, instabilitatea sporeşte după prânz şi, de această dată, va cuprinde majoritatea masivelor. Pot apărea ploi torenţiale, răbufniri de vânt şi chiar grindină. Vineri dimineaţă va fi soare şi atmosferă plăcută. În schimb, mai târziu instabilitatea sporeşte şi apar din nou averse, cu tunete, fulgere, vânt în rafale şi grindină.
La mare, vremea rămâne caldă şi frumoasă. Astăzi va fi cer senin, o briză intensă şi temperaturi ridicate: în jur de 28...chiar 30 de grade pe plajă şi 26... 27 de grade în apa mării.