VREMEA. ANM a emis o PROGNOZĂ METEO NEAȘTEPTATĂ. Val de CANICULĂ urmat de FURTUNI PUTERNICE

Vremea. Meteorologii au emis de curând o prognoză meteo neașteptată. După un val de caniculă, urmează o perioadă de furtuni puternice.

Potrivit meteorologilor, în Capitală, până la ora 21:00, vremea se va menţine călduroasă, dar după-amiaza şi seara vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Astfel, se vor înregistra în medie 10 - 15 litri/mp şi izolat peste 25 litri/mp.

Temperatura maximă va fi de 31 - 32 de grade Celsius, iar în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, astfel încât indicele temperatura umezeala (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.  

Vremea se menţine călduroasă, dar instabilă în Bucureşti pe durata zilei de vineri, iar în urma averselor prognozate se vor cumula în anumite zone peste 25 de litri/mp, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică şi în zilele următoare, îndeosebi după-amiaza şi seara, în special în zonele de deal şi munte, precum şi în nordul şi centrul ţării”, notează meteorologii, potrivit Agerpres.