Vremea. A început! Meteorologii schimbă radical prognoza. Dezastru în următoarele ore

Oficial, putem spune că a venit toamna. Joi, 3 octombrie, vremea se va răci în toată țara.

Meteorologii au anunțat că în unele regiuni se vor înregistra cantități însemnate de precipitații.

În următoarele zile, temperaturile vor scădea drastic. Cu toate că începutul lunii a foste extrem de călduros, începând cu 3 octombrie, temperaturile coboară până la valorile normale pentru ceastă perioadă.

În Capitală, cerul, variabil ziua, se va înnora treptat și începând cu orele serii vor fi perioade în care se vor semnala averse, ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor, când este posibil sa ia aspect de vijelie. Temperatura maximă va fi de aproximativ 14 grade.

Pe Litoral, vremea va fi destul de caldă în prima parte a zilei. Mai spre seară, temperaturile vor scădea până la 16 grade Celsius, iar norii vor aduce ploaie. Sunt șanse de 65% să plouă în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla cu 20 de kilometri pe oră.

La mute, vremea va fi în continuare plăcută, cu toate că va ploua. Spre seară, temperaturile vor scădea până la 7 grade Celsius și va ploua liniștit. Vântul va adia cu 9 kilometri pe oră.