Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru duminică, 13 septembrie. Astfel, potrivit meteorologilor, acesta nu va fi ultimul weekend cu temperaturi de vară.
Vremea se va menține predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara la munte, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, pe litoral și pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 21 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre 7 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
În Crișana, maximele vor ajunge și la 29 de grade Celsius. Posibilitatea de apariție a precipitațiilor este redusă.
În Transilvania, temperaturile maxime vor atinge chiar și 28 de grade.
În Maramureș, vremea se va încălzi și se vor înregistra temperaturi maxime de 28 de grade Celsius.
Și în Moldova vor fi temperaturi maxime de 29 de grade Celsius, cu șanse mici de ploaie.
În Dobrogea, vremea se va menține călduroasă, iar valorile termice vor varia, ajungând și la 24 de grade Celsius. Pentru Muntenia, meteorologii au prognozat maxime de 29 de grade Celsius, fără precipitații.
Și săptămâna viitoare va fi caracterizată de valori de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru perioada din calendar.
„Vorbim de temperaturi care se vor situa scara întregii țări între 22 până la 33, posibil 34 de grade Celsius în lunca Dunării și în partea de Sud-Est a Olteniei. Chiar și pe litoral vom vorbi de temperaturi agreabile – 25, 27 de grade Celsius.
Și astăzi am avut la Gura Portiței 28 de grade Celsius. De altfel, la ora 18:00 încă înregistrăm în partea de Sud-Vest a țării 32 de grade Celsius și în bună parte din sudul, vestul, sud-estul și estul țării 30, 31 de grade Celsius. Cu 10, 12 grade mai mult peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar.
Precipitații vor fi foarte puțin, doar în zona de munte. Asta înseamnă o vreme frumoasă oriunde ne-am afla, pe litoral sau chiar la munte.
Este o vară târzie, vor mai urma zile cu vreme frumoasă”, a anunțat Elena Mateescu, directorul ANM.