Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că sâmbătă, 29 iulie, va fi cald în toată țara.
Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 34 de grade, iar minimele, între 13-22 de grade Celsius. În cursul după-amiezii și spre seară, în nord-vestul și în nordul țării vor fi înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi averse. Va ploua în zonele montane.
În Banat, la amiază, mazimele vor atinge 32-33 de grade Celsius, iar noaptea vor fi 14-18 grade. În Crișana temperatura aerului va fi în creştere, astfel că se vor atinge la amiază 31-33 de grade, iar noaptea vor fi 15-17 grade.
În Transilvania vor fi 29-32 de grade, iar noaptea temperaturile vor oscila între 11-15 grade Celsius. În Maramureș, temperaturile vor fi în urcare și vor atinge la amiază 29-32 de grade, iar noaptea vor fi 14-15 grade.
Pentru Moldova, meteorologii au prognozat vreme deosebit de caldă, chiar caniculară în sud, cu valori la amiază de 30-33 de grade, iar noaptea de 16-18 grade. În vestul Dobrogei sunt așteptate temepraturi caniculare, care vor depăși 30-32 de grade, iar minimele 19-20 de grade.
În Muntenia și Oltenia va fi caniculă, media temperaturilor maxime ajungând la 32-33 de grade, iar minimele la16 și 19 grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării de la vest la est și va aduce înnorări.
Vremea în București
Temperaturile vor atinge pragul maxim de 34 de grade, iar în timpul nopții vor coborî până la 16 grade. Cerul se va menține senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 15 și 18 grade.
Vremea la munte
La munte vremea se anunță frumoasă și destul de caldă pentru această regiune, cu maxime termice de 18-22 de grade și minime de 8-14 grade.
Vremea pe litoral
Temperaturile vor atinge pragul canicular. Maximele vor atinge 28 -29 de grade Celsius, iar minima -20 de grade.