Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, marți, temperaturi ridicate în diverse regiuni ale României. În același timp, se vor înregistra și fenomene meteo extreme.
ANM anunță caniculă și vijelii. În sudul și estul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei și în zona continentală a județului Constanța, se prognozează temperaturi de până la 39 de grade Celsius.
Pentru aceste regiuni, a fost emisă o avertizare cod portocaliu de căldură și disconfort termic.
ANM anunță un cod galben și portocaliu
„În sudul şi estul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei şi partea continentală a judeţului Constanţa se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 şi 22 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, precizează ANM.
De asemenea, se prevede că va fi cald și în nord-vestul, sudul, estul și, local, în centrul țării. Cu temperaturi care vor atinge până la 36 de grade Celsius. În plus, se anticipă fenomene meteo violente în sud-vestul țării, cum ar fi descărcări electrice și vijelii.
A fost emis un cod galben de instabilitate atmosferică pentru mai multe județe din sud-vestul ţării, valabil până marţi la ora 16.00.
Conform ANM, în acest interval, sud-vestul ţării va fi afectat de condiții meteo instabile. Se prevăd averse, descărcări electrice, creșteri de scurtă durată ale vântului cu rafale între 55 și 65 km/h, vijelii și, izolat, căderi de grindină.
Pe parcursul unor intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot atinge 25 până la 30 de litri pe metru pătrat. Asta cu posibilitatea depășirii acestui prag în zonele izolate, cu peste 40 de litri pe metru pătrat.
Valul de căldură va persista în nord-vestul, sudul, estul şi local în centrul ţării
Marți, 29 august, se va menține valul de căldură în nord-vestul, sudul, estul și local în centrul ţării.
În nordul Crișanei, vestul Maramureșului, Transilvania, mare parte a Moldovei, majoritatea Olteniei, nordul Munteniei și izolat în Dobrogea, se va resimți un disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor oscila între 33 și 36 de grade Celsius. Iar cele minime între 17 și 21 de grade Celsius. Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru această perioadă.