Vreme rece, cu ploi însemnate cantitativ, vijelii, grindină și chiar ninsori. METEO

Vremea va deveni răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi va ploua şi sub formă de aversă, mai ales în timpul zilei în Banat, Crişana, Maramureş,Transilvania, Moldova, la deal şi la munte şi local în restul teritoriului.

Pe arii restrânse vor mai fi descărcări electrice şi condiţii de grindină. În zona montană, la înălţimi mai mari de 1800 m, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temporar, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor depăşi, local, 55 km/h şi izolat, în special în sud, 65 km/h. Temperaturile vor fi cuprinse între 12 şi 25 de grade C.

În Capitală, vremea se va răci. Cerul va fi variabil, iar după amiaza vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla moderat. Temperaturile se vor situa între 16 și 23 de grade C.