Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de cod galben privind instabilitatea atmosferică temporar accentuată în majoritatea regiunilor țării, care va fi în vigoare de sâmbătă, ora 12.00 și până la ora 23.00.
În perioada menționată, se vor înregistra local perioade de instabilitate atmosferică accentuată, caracterizate prin descărcări electrice frecvente, averse torențiale, intensificări rapide ale vântului, vijelii și căderi de grindină în regiunile Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, centrul și sudul Moldovei, precum și la nivelul zonelor montane.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de precipitații vor ajunge la 20-25 l/mp, iar local pot depăși 30-40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, potrivit ANM.
De asemenea, meteorologii informează că vremea va fi rea și în București, în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50...60 km/h. În intervale scurte de timp se vor acumula în medie 8...10 l/mp. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.
Cum va fi vremea în luna iunie
Săptămâna 29.05.2023 – 05.06.2023. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, nord-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și sud- vestice, precum și în vestul Carpaților Meridionali și în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi deficitar.
Săptămâna 05.06.2023 – 12.06.2023. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice și nord- estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, local deficitare în nord-est.
Săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023. Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări.
Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023. Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.