ANM a transmis prognoza meteo pentru astăzi, 9 septembrie 2021. Vremea va fi în continuare frumoasă pentru această perioadă, iar izolat pot fi ploi slabe.
Administrația Națională de Meteorologie anunţă că vremea astăzi, 9 septembrie, va fi în general însorită în toate zonele țării, dar din ce în ce mai răcoroasă. Maximele vor fi, în general, în jurul a 25 de grade Celsius, normale pentru această perioadă. În Capitală vor fi 26 de grade la amiază și o minimă de 10 grade spre dimineață. Cerul va fi parțial înnorat, iar vântul va bate în general ușor, cu unele intensificări, de până la 20 de km/h.
Prognoza meteo 9 septembrie 2021
Vremea se va menţine răcoroasă dimineaţa şi noaptea, iar în special în centrul ţării va fi rece, însă pe parcursul zilei valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 6 şi 17 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 1-2 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice, sud-estice şi la munte, unde doar cu totul izolat pot fi ploi slabe, trecătoare.
Vântul va avea intensificări local în Dobrogea, în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, iar în restul ţării va sufla slab şi moderat. Spre dimineaţă, vor fi condiţii de ceaţă în nord şi în centru, cu precădere în depresiuni. Presiunea atmosferică va fi în continuare ridicată, deşi cu valori în scădere uşoară.
În regiunea Moldovei, temperatura maximă va fi de 22/25 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 7/12 grade Celsius. În regiunea Oltenia, temperatura maximă va fi de 21/25 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 7/13 grade Celsius. În regiunea Crisana, temperatura maximă va fi de 21/26 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 7/15 grade Celsius.
În Maramures, temperatura maximă va fi de 23/26 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 5/10 grade Celsius.
Prognoza meteo 9 septembrie 2021: Bucureşti
În București, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade, iar cea minimă de 9-12 grade. Presiunea atmosferică va fi în continuare ridicată, deşi cu valori în scădere uşoară.
În Constanța, cerul se va menține senin, temperatura maxima va fi de 23 de grade Celsius, iar temperatura minimă de 17 grade Celsius.
În Brașov, cerul va fi preponderent senin, temperatura maximă atingând pragul de 23 de grade Celsius, iar temperatura minimă de 6 grade Celsius.
În Cluj Napoca, cerul va fi senin, temperatura maximă atingând pragul de 23 de grade Celsius, iar temperatura minimă de 7 grade Celsius, transmite ANM.