Deşi în uşoară scădere în jumătatea de nord-vest, temperaturile se vor situa în continuare peste cele normale în această perioadă din an în toată ţara, astfel că se vor încadra între 11 şi 32 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse şi descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza şi seara, local în regiunile vestice, nord-vestice, precum şi în zonele montane şi pe arii mai restrânse în Transilvania, nordul Olteniei şi al Munteniei. Punctiform cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat se va semnala grindină. În Capitală, va fi în continuare o vreme mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii septembrie, temperaturile fiind cuprinse între 15 și 31 de grade Celsius.