Vreme mohorâtă, sâmbătă, 5 octombrie, în Republica Moldova, după cum au anunțat meteorologii. Temperaturile vor rămâne ridicate, ușor peste normalul acestei perioade a anului, dar cerul va fi înnorat în nord și nord-est și parțial senin în restul teritoriilor. Sunt așteptate ploi răzlețe, neînsemnate din punct de vedere cantitativ.
Temperaturile rămân ridicate în Republica Moldova, azi. Situația se schimbă duminică
Maximele zilei ajung la 21 - 25 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 17 grade Celsius. Vântul va sufla fără intensitate. Se vor înregistra 25 de grade la Cahul, vor fi 24 de grade Celsius la Chișinău și la Ștefan-Vodă, se vor consemna 21 de grade la Briceni și Răbnița, iar la Bălți, mercurul din termometre ajunge la 22 de grade.
Mâine, temperaturile vor scădea semnificativ, maximele fiind de 18 - 19 grade Celsius. Vor cădea cantități importante de precipitații în centrul Republicii Moldova, în sud și în sud-est.
În România, astăzi, meteorologii au anunțat precipitații în majoritatea regiunilor țării. Urmează să plouă în Transilvania, Muntenia, Moldova, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia. Șansele de averse sunt însă destul de scăzute în Dobrogea, acolo unde cerul se va menține înnorat.
Revin ploile în România și se răcorește
Vremea o să fie răcoroasă sâmbătă, în timp ce vântul va sufla slab și moderat. Vor exista unele intensificări pe durata ploilor. Cerul o să fie mai mult noros și se vor înregistra cantități de apă de 20 - 30 l/mp, iar pe arii restrânse aceastea vor depăși cantitativ 40 - 50 l/mp, după cum au informat specialiștii meteo.
Valorile termice maxime ale zilei vor ajunge între 16 și 29 de grade Celsius. În timp ce la poulul opus minimele se vor încadra între 8 și 20 de grade Celsius. Nopțile vor fi mai răcoroase decât până acum, mai ales în zona Carpaților Orientali, dar și cea a Carpaților Meridional.
În București, cerul o să fie înnorat, iar șansele de precipitații sunt destul de scăzute. Vântul va sufla slab și moderat, fără intensificări pe parcursul zilei. Maximele se vor încadra între 26 și 27 de grade.