Vremea va deveni în general frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea, cu temperature cuprinse între 6 și 23 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse şi descărcări electrice pe arii restrânse în Oltenia, nord-vestul Munteniei, Transilvania, precum şi la munte. În zona Carpaţilor Meridionali şi în Subcarpaţii Getici, cantităţile de apă mai pot depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului, ploi de scurtă durată se vor semnala doar cu totul izolat. În zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţă. În Capitală, temperaturile se vor situa sub mediile multianuale cu valori cuprinse între 13 și 21 de grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab, până la moderat.