Vreme ideală în Republica Moldova, în ultima zi a weekendului

Meteo Sursa foto: Wikimedia

Republica Moldova. Zi superbă, fără excese termice, duminică, 8 septembrie. Vreme numai bună pentru ieșit din casă, și asta pentru că cerul va fi senin în toată țara. Iar temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 24 - 25 de grade Celsius. Minima zilei va coborî până la 10 grade Celsius, după cum au informat meteorologii.

Vreme perfectă în Republica Moldova, duminică, 8 septembrie

Sunt anunțate 24 de grade la Ștefan-Vodă și câte 25 de grade Celsius, în restul marilor localități, la Chișinău, Briceni, Rîbnița, Briceni și Cahul. Și mâine, la început de săptămână, vremea rămâne pe aceleași coordonate. Nu sunt anunțate precipitații, maximele vor fi de 24 - 26 de grade Celsius, iar cerul va fi senin toată ziua, au transmis specialiștii meteo.

Caldură. Sursa foto: Pixabay

Azi, în România, vremea va rămâne călduroasă în majoritatea regiunilor țării, dar mai ales în cele vestice, sudice și de nord-vest.

Specialiștii de la ANM au anunțat că vor fi ploi pe suprafețe mici în partea de vest și de nord-vest, dar și în zonele montane. Aici va fi vorba de canități slabe.

În general, temperaturile maxime se vor situa, la nivelul întregii țări, între 22 și 33 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între valorile de 12 și 17 grade Celsius, după cum au informat meteorologii.

Duminică, în București, vremea va fi stabilă și nu există șanse de apariție a precipitațiilor. Cerul va fi însorit și vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor fi de 28-31 de grade Celsius.

Condițiile meteo în marile orașe ale țării

Timișoara: 31 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 30%, Vânt: 11 km/h

Oradea: 30 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 30%, Vânt: 11 km/h

Baia Mare: 0 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 24%, Vânt: 13 km/h

Cluj Napoca: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 27%, Vânt: 13 km/h

Sibiu: 26 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 37%, Vânt: 10 km/h

Alba Iulia: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 32%, Vânt: 10 km/h

Suceava: 25 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 29%, Vânt: 10 km/h

Bacău: 25 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 8 km/h

Botoșani: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 25%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 22 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 22 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 47%, Vânt: 11 km/h

Ploiești: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 24%, Vânt: 11 km/h

Buzău: 27 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 26%, Vânt: 19 km/h

Târgoviște: 26 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 27%, Vânt: 10 km/h