Vreme frumoasă, dar din peisaj nu lipsesc reprizele de ploaie și chiar grindina | PROGNOZA METEO

PROGNOZA METEO. Pe parcursul zilei vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la deal şi la munte, unde, izolat, vor fi ploi de scurtă durată.

 PROGNOZA METEO.  Seara şi noaptea vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea de nord a ţãrii şi pe arii restrânse şi în restul teritoriului. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi punctiform 25 l/mp. În weekend, reprizele de ploaie vor continua mai ales în regiunile vestice, unde va cădea și grindină, dar valorile termice vor fi în creștere. Temperaturile se vor încadra între 10 şi 33 de grade C. În Capitală, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile se vor situa între 16 și 28 de grade C.