Vreme extrem de caldă în Republica Moldova, cerul va fi parțial înnorat

Nori. Sursa foto: Arhiva EVZ

În Republica Moldova, săptămâna începe cu vreme foarte caldă, după cum au anunțat meteorologii. Maximele zilei nu se schimbă foarte mult față de zilele trecute și ajung la valorile de 28 - 31 de grade Celsius, cu o minimă de 19 grade.

În unele zone din Republica Moldova, temperaturile vor depăși valoarea de 31 de grade Celsius

Cerul va fi parțial înnorat, șanse mai ridicate de precipitații sunt la Bălți. Vântul va sufla slab, fără intensificări. Se vor înregistra 31 de grade Celsius la Cahul și Chișinău, vor fi câte 30 de grade la Briceni, Răbnița și Bălți, iar la Ștefan-Vodă se vor consemna 28 de grade.

Mâine, valorile termice se vor prezenta între valorile de 28 și 33 de grade Celsius, se anunță ploi în nord, nord-este și centrul Basarabiei, conform specialiștilor meteo.

În România, luni, 10 iunie, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar local în sud și pe spații mai mici în vest și în est, caniculară și cu disconfort termic ridicat.

Cum va fi vremea în România, luni 10 iunie. Anunțul meteorologilor

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local, în jumătatea de nord a țării, la munte și izolat în rest, conform informațiilor puse la dispoziție de meteorologii

Pe suprafețe mici se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 36 de grade, iar cele minime între 10 și 21 de grade, mai ridicate în Dealurile de Vest.

Luni, în București, vremea urmează să devină caniculară pe tot parcursul zilei, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 19…20 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 17 grade, după cum au anunțat specialiștii de la ANM.