Vrei să TE SIMŢI ca un cavaler sau ca o domniţă? Iată Cetăţi şi PALATE din România care declanşează romantismul şi FANTEZIA | GALERIE FOTO

O listă cu cele mai deosebite comori istorice româneşti, parcă desprinse din poveşti.

Romantism şi fantezie? Ei bine da, şi toate acestea în România, „relevate” prin intermediul unor castele şi palate de excepţie. Nu este nevoie neapărat să ne întoarcem în trecut şi să căutăm prin mărturiile vremii, deoarece ele se arată privitorului în toată splendoarea. Potrivit elara.ro, există în România castele şi palate care pot face parte oricând dintr-un „top 10” internaţional.

Pe lista romantismului şi fanteziei „made in Romania” se află următoarele „minunăţii”.

Nu rata

1. Cetatea Făgăraş: prezentă în numeroase topuri străine datorită frumuseții și unicității ei. Renovat și restaurat, monumentul din apropierea Brașovului te ajută să te întorci în timp. 2. Palatul Brukenthal Avrig: un simbol al eleganței baroce – un loc romantic, înconjurat de grădini superbe, în care chiar te poți caza pentru a petrece mai mult timp pe domeniile nobiliare ale lui Brukenthal. 3. Cetatea Rupea este un loc superb, iar dacă dorești să o vizitezi, nu uita să urci până în căsuța din vârf pentru a te bucura de un peisaj divin. 4. Cetatea Râșnov – O cetate minunată, faimoasă pentru atmosfera magică în care te învăluie, aflată într-o zonă turistică în plină dezvoltare. 5. Cetatea Sighișoara reprezintă centrul istoric al orașului, care te va face imediat să te simți ca un cavaler sau ca o domniță elegantă din evul mediu. Nu rata festivalul medieval din vară, pentru că este o experiență unică, însă și toamna are farmecul ei. 6. Cetatea Câlnic reprezintă cel mai valoros edificiu istoric al judeţului Alba și, totodată, este marca distinctivă a satului Câlnic – edificiu înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (în anul 1999). 7. Curtea Domnească și Turnul Chindiei din Târgoviște reprezintă adevărata casă a lui Vlad Țepeș. Este un loc absolut minunat, iar curtea domnească este poziționată lângă un parc superb, cu un lac pe care te poți plimba cu barca. 8. Cetatea Deva este considerată una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. Ea este vizibilă din orice punct al orașului, fiind “cocoțată” elegant pe un deal înalt.

O mare valoare

Urmează: 9. Castelul Cantacuzino reprezintă pentru România o mare valoare arhitectonică , istorică, documentară și artistică. Dacă te afli în Buşteni, să nu ratezi Castelul Cantazino, deoarece terasa castelului îți oferă o priveliște absolut superbă asupra Bușteni-ului, iar serviciile sunt impecabile. 10. Castelul Corvinilor - ceva dezlipit din paginile unui basm. Dacă doreşt să îţi satisfaci posta de fantezie, îţi recomandăm să vizitezi acest loc.