Nu-i decât ora 9.15, dar secţia de votare unde mă duc să-mi exercit opţiunea de cetăţean căruia îi pasă e plină de lume. Lipsesc tinerii, doborâţi probabil de noaptea petrecută în club sau cine-ştie-pe-unde cu prietenii. Mulţi dintre ei vor veni sigur mai pe seară, aşa cum i-am văzut la alte alegeri.
Am noroc să nu stau la coadă deoarece, în sala unde votez, vecinii de pe strada mea şi alte câteva adiacente nu-s aşa de matinali. Un tânăr fără însemnele partidului care l-a trimis acolo îmi ia cartea de identitate şi mă caută pe listă. N-are pix să-mi dea să semnez, aşa că apelează la o colegă de la alt partid. "Dar vouă nu v-a dat pixuri partidul?", îi dă replica domnişoara, întinzându-i totuşi ustensila pe care o aşteptam. Nici ştampila n-am obţinut-o imediat, fiindcă era în exerciţiul funcţiunii la cabine. Patru buletine pline ochi de partide şi liste imense, de citit şi de ştampilat. Oamenii stăteau mult în spatele perdeluţelor spre deosebire de alegerile din 2008. Semn că erau mai interesaţi să vadă cu cine votează. Unei bătrâne de vreo 80 de ani i s-a făcut rău. A fost aşezată de preşedintele comisiei pe un scaun. "Acum, dacă o fi... am să-i spun lui Dumnezeu că am lăsat lucrurile în ordine acasă", a murmurat femeia în timp ce sorbea încet din paharul cu apă.