Primul-ministru Ludovic Orban anunță că nu vor avea loc niciun fel de tăieri salariale în sectorul bugetar!
Chiar dacă bugetul de stat este supraîncărcat după ultimele măsuri luate în Parlament (în primul rând, dublarea alocațiilor), premierul dă asigurări că nu va umbla la lefurile românilor!
Astfel, Ludovic Orban califică zvonul care anunța acoperirea sumelor suplimentare apărute la buget prin scăderi de salarii drept „ o minciună gogonată, am anunţat public că aplicăm legea salarizării”.
Controversata Lege a salarizării este văzută de liderul PNL drept „o găselniță a PSD”, asta fiindcă „în nicio lege din Occident nu se prevăd creșterile de salarii pe perioade de patru ani”. În opinia lui Ludovic Orban, care a vorbit la Radio România Actualități, social-democrații „au spus la cât măresc salariile în 2022, după aia au scăzut din salariul din 2022 salariul din 2018, a rezultat suma cu care cresc salariile până în 2022 şi pe fiecare an s-a aplicat o creștere de o pătrime din această sumă, diferența dintre salariul mărit din 2022 și salariul din 2018”.
Pe scurt, asigură Guvernul Orban, „asta spune legea salarizării, asta aplicăm noi, deci vor crește salariile în sectorul public”!
Mai mult, ca o dovadă supremă de responsabilitate politică, Ludovic Orban anunță că parlamentarii sunt pregătiți să-și asume înghețarea indemnizațiilor! „Am înghețat indemnizațiile pentru demnitari, am strâns cureaua noi, cei care suntem în funcții de demnitate publică. În conformitate cu prevederile legale, indemnizațiile miniștrilor, secretarilor de stat, parlamentarilor, primarilor cresc în fiecare an în raport cu salariul minim brut pe țară. Noi am crescut salariul minim cu 7,2%. Ar fi trebui să existe o creștere a indemnizațiilor cu o sumă echivalentă. Cu toate astea, am menținut indemnizațiile la nivelul anului 2019. De asemenea, am redus subvenția pentru partidele politice cu 30%”.
Intenția PSD de a contesta la Curtea Constituțională bugetul pe 2020 nu reprezintă altceva decât crearea unei „incertitudini extrem de mare atât în societatea românească, cât și la nivel internațional. Le atrag atenția că atacarea Legii bugetului de stat la Curtea Constituțională este un act iresponsabil, care va provoca consecințe negative pentru fiecare român”.