”Să îi acordăm o perioadă de grație” se aude în spațiul mioritic cu referire precisă la proaspătul președinte KWJ. Această ”perioadă de grație” este o aberație a politicii românești, perdeaua de fum după care se ascunde în general incompetența și impostura.
Imaginați-vă că ar fi invocată această aberațieîn țările civilizate în care ”timeismoney”, în țări în care actul de guvernare presupune competență, transparență, eficiență și responsabilitate.
Această prea mult invocată perioadă de grație se dovedește a fi o perioadă de acomodare a noului președinte cu premierul, cel considerat de electorat drept exponentul clasei politice care a falimentat România (să ne amintim reacțiile fără echivoc ale străzii împotriva premierului candidat la prezidențiale).
Noul program politic al ”acordurilor politice” în avalanșă e un program al perdelelor de fum menite să creeze iluzia unei schimbări de discurs public, însă în spatele acestor ”acorduri politice” este un adevărat pact de coabitare/complicitate între noul președinte și aceeași iresponsabilă clasă politică.
Noul președinte a uitat deja toate promisiunile pentru o schimbarea a clasei politice și ne servește drept ”normalitate” felul în care îl acoperă pe premierul care, iată!, își duce mai departe, relaxat, politica în sprijinul lui personal și a sistemului transpartinic.
În aceste condiții , marea dragoste între președintele Iohannis și premierul plagiator este cel puțin imorală, dar și ridicolă. În condițiile în care avem vizita Victoriei Nuland, dar și declarațiile lui John Kerry care anunța ferm la sfârșitul anului trecut că nu vor mai fi tolerate regimurilor cleptocratice instaurate în Europa de Est, deci și România, lipsa de curaj și de viziune, declarațiile de dragoste a lui Iohannis pentru premierul clasei politice corupte sunt cel puțin păguboase, imorale și ridicole.
Președintele nu mai spune nimicdespre Statul de drept, în schimb vorbește despre Justiție ca despre o ”supraputere”. ”Curajul de a tăcea” este cea mai stupidă declarație de până acum a unui președinte al unei țări ca România în care fiecare zi este importantă pentru schimbarea pe care au cerut cetățenii în stradă în 16 noiembrie.
Președintele ne bagă pe gât liniștea uitând cu desăvârșire despre episodul Diaspora, despre faptul că domnia sa nu a simțit nevoia să trimită nici un mesaj public în legătură cu ordonanța dedicație pentru persoana fizică a premierului, făcând declarații aberante despre MCV sau sugerând Justiției să stea cuminte.
Baletul pe care îl face la fiecare apariție publică când merge pe poante, fiind extrem de prudent pentru a nu supăra sistemul politico-mafiot, este inacceptabil. Liniștea despre care vorbește este liniștea pe care și-o dorește în relația cu clasa politică coruptă.
Președintele ne-a oferit un spectacol inutil în ziua de luni cu ocazia consultării pe care a avut-o cu partidele. Având ca singur subiect de discuție cei 2% pentru Armată, fără să ofere niciun alt orizont de așteptare, fără să impună teme partidelor, unei clase politice care este vinovată de starea precară în care se află România, nicio discuție despre un buget de stat în care investițiile sunt zero, toate acestea au arătat un președinte care nu înțelege rolul pe care îl are și ce așteaptă cetățenii de la el în condițiile în care el, președintele, este reprezentantul românilor într-un dialog cu partidele.
Spectacolul inutil de luni a avut șiun episod la fel de inutil a doua zi când, într-o atmosferă de iubire între președinte și partide, pe care le-a mângâiat pe creștet, au semnatpompos acordul.
Vizita Victoriei Nuland nu este întâmplătoare. Mișcările noului președinte au fost decriptate drept concesie făcută unui sistem mafiot transpartinic, un acord de pace între Iohannis și mafia politică. Pentru a înțelege importanța Statului de Drept, a independenței Justiției, pe care președintele a tras-o de urechi pentru că își permite să se ia de corupți, precum și necesitatea unui puternic program anti-corupție, Victoria Nuland îi va explica liniștitului președinte că nu este de glumă, că nu este timp de amoruri cu premierul și clasa politică, că timpul nu are răbdare cu românii la nesfârșit, și că promisiunile făcute trebuie onorate.
Într-o Europă de Est care funcționează cleptocratic, un program politic clar anti-corupție este singura politică pe care președintele trebuie să o ducă, să o impună spațiului public, clasei politice, o reală luptă anti-corupție.În schimb, într-un perfect stil pontian, președintele îl scoate din cutie, sfidător, pe Mihalache, arătându-i-l Victoriei Nuland. Reflex dâmbovițean de genul ”aici, noi facem jocurile”. În cheie diplomatică, toate acestea se adună pe o listă.
Așa-zisele stângăcii, după cum doresc adulatorii președintelui să fie socotite aparentele gafe, sunt de fapt punctele unei strategii de ajustare a președintelui cu sistemul transpartinic corupt atât de criticat de administrația americană. În aceste condiții, vizita Victoriei Nuland nu este una de curtoazie.
Perdelele de fum pe care președintele le întinde în liniște pentru ca premierul să își vadă liniștit de treburile sale, iar clasa politică să nu fie deranjată, ar trebui să le dea fiori corului de adulatori ai președintelui care nu văd nimic în neregulă că președintele tace în legătură cu tot ceea ce a promis, abandonând programul anti-corupție pe care îl flutura în campania electorală.
Mai mult, singura preocupare a acestuia este povestea de iubire cu clasa politică coruptă. A face apel în permanență la scuze precum ”perioada de grație” și ”nu este în atribuțiile sale” este cel puțin straniu și clinic totodată. România nu își permite un președinte complice cu mafia politică.