Există la orice scriitor o cădere – nu în absurd, că aia se întâmplă mai tot timpul – în extaz, din care foarte greu poate ieşi.
Este un extaz provocat nu de vreo frumuseţe de femeie, de vreun tablou sublim sau de vreo Simfonie a 7-a a lui Beethoven… Nu! Ci de o expresie, de o imagine, de o construcţie lexicală pe care a scornit-o el, la un moment (dat de Cel de Sus stăpân al minţii!). O găselniţă extraordinar de sugestivă, poate chiar mai sugestivă decât o fotografie de-a lui, de pildă, Andreas Gursky (unul dintre cei mai mari artişti fotografi ai lumii, un colos al acestei arte, născut în 1955, care trăieşte la Düsseldorf, autor de fotografii uriaşe – unele şi de 3x5 m! – pe care am avut privilegiul să le văd într-o sală enormă din Muzeul de Artă Contemporană K-21 din Düsseldorf)… Nu ştiu de ce mi-a venit chiar Gursky în minte, dar o comparaţie cu el este foarte onorantă şi v-aş ruga să-l căutaţi pe google.
Aşadar, acum câteva zile, am folosit într-un text abreviat o caracterizare extraordinar de concisă, dar expresivă – repet: poate la fel de sugestivă ca un poster de-al lui Gursky! Prin care însă n-am făcut apologia unui sentiment mistuitor, n-am exprimat vreun credo sau un weltanschauung cu care să răstorn lumea, n-am făcut să strălucească pe firmamentul lumii figura luminoasă a unei vedete, nu! Ci am nemurit o loază. Am estetizat o puşlama. Am fixat artistic o lichea. Am plasticizat o secătură.
Sluga transpirată care a putut scorni cele două ordonanţe de urgenţă ce fac nu doar subiectul crizei de nervi a oricărui om normal, dar sunt motivul principal pentru care mii de oameni au ieşit în stradă să protesteze în contra unui guvern instalat de doar două săptămâni, este însuşi ministrul Justiţiei. Adică exact aceea asupra căreia el ar fi trebuit să vegheze.
Sigur, trecem peste detaliul că tot el se află la originea celebrei şi de tristă amintire „marţe neagră”, dăm deoparte bizareria că şi-a luat doctoratul într-un singur an(!) la o facultate de cartier din Chişinău (sic!) şi că asta s-a petrecut în timp ce era parlamentar sau, în fine, omitem din delicateţe dezordinea lui mentală, atunci când a declarat că nu se ascunde nimic anormal în spatele „instituţiei” graţierii… Dar eu vă propun altceva. Un singur lucru.
Păstraţi un moment de reculegere a spiritului dvs. şi uitaţi-vă cu atenţie la figura lui! Remarcaţi galeşa uimire din uitătura lui piezişă, ochii de nevăstuică bolânzită de spaimă, dar şi zâmbetul parşiv de tip Girimea sau suferinţa aproape bilioasă că nu poate fi canalie pe faţă.
Viţelul melancolic răscrăcărat în faţa porţii nou construite nu este altul decât Florin Iordache… Slab, Gursky! Aici, a ratat.