Înțepături între Virgil Popescu și George Simion. A fost dezgropată securea războiului

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vechi adversari politici, cu dispute și contre în ședințele din parlament, Virgil Popescu (PNL) și George Simion (PSD) continuă să se înțepe reciproc. Fostul ministru al Energiei i-a dat replica deputatului AUR care l-a acuzat că ar fi un „pion al intereselor străine”.

Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, i-a dat replica lui George Simion care l-a acuzat că reprezintă interese străine de poporul român. Politicianul liberal a comentat acuzațiile deputatului AUR, subliniind că acesta și-a vândut sufletul lui Vladimir Putin. Cei doi au o lungă istorie de dispute și polemici, unele având loc chiar la tribuna parlamentului.

Virgil Popescu, replică pentru George Simion

Fostul ministru al Energiei a comentat afirmațiile lui George Simion. Deputatul AUR a spus că Virgil Popescu este pion al „unor interese străine”. La pachet, Simion i-a băgat și pe Iulian Fota, Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis și Sebastian Burduja, despre care a afirmat același lucru.

„După ce și-a vândut sufletul stăpânului Rusiei și îi reprezintă pe cei care subminează țara, confuzia a pus stăpânire totală pe mintea unui așa zis politician de la noi! Încă o dată, George Simion, președintele AUR, a ratat momentul să tacă. Mă enumeră printre «pionii unor interese străine de interesul naţiunii române», acuzând negocieri purtate de ţara noastră cu Ucraina pentru un acord bilateral privind garanţii de securitate”, a comentat Virgil Popescu Virgil Popescu.

Fostul ministru i-a transmis lui Simion că nu se află la Davos, așa cum a susținut deputatul AUR. Mai mult, i-a amintit că nu mai ocupă portofoliul de ministru de aproape un an.

„Georgică, nu sunt la Forumul de la Davos! Și ca să îți revii în simțiri îți aduc aminte că nu mai sunt ministru de aproape un an! Așa că renunță la obsesiile găunoase. Lasă-i pe români în pace! Că le faci foarte mult rău!”, a adăugat fostul ministru Virgil Popescu pe Facebook, încheindu-și postarea cu un post scriptum: „Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia”.

Declarațiile lui George Simion

George Simion a făcut o serie de comentarii legate de negocierile purtate de România și Ucraina pentru un acord bilateral de securitate. El l-a băgat între participanții la forum și pe vechiul său inamic Virgil Popescu. În acest context, a cerut convocarea Parlamentului. Totodată a pretins explicații despre angajamentele „pe care România le-a luat la Forumul de la Davos”.

„La Davos, reprezentantul României, un anume Iulian Fota, cunoscut în statul subteran românesc, în calitatea lui de secretar de stat la Ministerul de Externe a început negocierea pentru a oferi garanţii de securitate Ucrainei. Repet, la forumul de la Davos România negociază un acord bilateral cu Ucraina cu privire la garanţii de securitate”, a afirmat Simion.

El a spus că oameni precum Iulian Fota, Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, Virgil Popescu și Sebastian Burduja sunt „pioni ai unor interese străine de interesul naţiunii române”.

Virgil Popescu și George Simion adversari

George Simion și Virgil Popescu au o lungă istorie de dispute și conflicte, unele fizice. La începutul anului 2022, într-o ședință, deputatul AUR l-a agresat pe fostul minister în timp ce vorbea de la tribuna parlamentului. Simion îi striga lui Virgil Popescu că este „un hoț” în timp ce ministrul Energiei îi spunea că este „un prost”.

Fostul ministru susținea un discurs pe tema problemelor din Energie, iar deputatul AUR îl întrerupea spunându-i că este „un hoț”. La un moment dat, iritat, Virgil Popescu i-a recomandat deputatului să meargă la Putin să ceară ieftinirea gazelor naturale.

„Domnule președinte, pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul? Că văd că pe domnul Simion îl frământă alte lucruri”, a spus Popescu.

George Simion a venit la tribuna Parlamentului și l-a luat de gât pe ministru, țipându-i în față că este „un hoț”, în vreme ce acesta îi spunea că este „un prost”.