Viorel Hrebenciuc are mari emoții. Luni, 6 iunie, un complet de trei judecători de la instanța supremă a stabilit pronunțarea în cazul apelurilor DNA Brașov și a inculpaților în mega-dosarul retrocedărilor de păduri din Brașov, unde fostul deputat PSD și fiul său, Andrei, au fost condamnați de Curtea de Apel Brașov.
Dosarul în care este implicat Viorel Hrebenciuc se află la a doua amânare a pronunțării, iar pledoariile finale s-au încheiat pe data 10 martie. La termenul de luni, 6 iunie, judecătorii stabilesc privind trimiterea la CCR sau nu a unor excepții de neconstituționalitate invocate la final de proces de doi dintre cei condamnați deja în acest dosar. Mai exact, fostul senator PSD Ioan Adam și omul de afaceri Paltin Sturdza au invocat excepții de neconstituționalitate ale unui articol din Codul de Procedură Penală și cer intervenția CCR în acest caz.
ICCJ a respins toate probele cerute de către inculpații din dosar
Judecătorii ICCJ au respins toate probele cerute de unii dintre inculpații din dosar, între ele numărându-se și proba cu detectorul de minciuni. Mai exact, la termenul de judecată din 25 ianuarie, avocații celor care au fost condamnați de prima instanță și care au atacat decizia Curții de Apel Brașov, au solicitat să le fie admise mai multe probe. Printre ele se numără adrese către DNA, proba cu detectorul de minciuni, sau expertize informatice.
I. Respinge cererea de probatorii formulată de apelantul intimat inculpat Adam Ioan constând în emiterea unor adrese către Direcţia Naţională Anticoruptie, Serviciul Român de Informaţii şi către BCCO- Braşov.
II. Respinge cererea formulată de apelantul intimat inculpat Adam Ioan privind lămurirea obiectului probaţiunii şi a acuzaţiei.
III. Respinge cererile formulate de apelantul inculpat Sturdza Paltin Gheorghe constând în detectarea comportamentului simulat prin testarea sa cu aparatul poligraf şi efectuarea unei percheziţii informatice.
IV. Respinge cererea formulată de apelantul intimat inculpat Adam Ioan privind nulitatea absolută a procedeelor probatorii desfăşurate asupra mediilor de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, se arată în minuta judecătorilor ICCJ.
Hrebenciuc a decis să își recunoască vinovăția
Fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților Viorel Hrebenciuc, își asumă o condamnare definitivă și în dosarul retrocedărilor de păduri. Judecat pentru trafic de influență și condamnat de Curtea de Apel Brașov la doi ani de închisoare, Hrebenciuc a decis să își recunoască vinovăția pe care a respins-o când a fost reținut. Mai mult, Hrebenciuc și-a retras apelul pe care îl declarase la instanța supremă și va trebui să ceară acum contopirea celor două pedepse.
„Amână pronunţarea pe probe la data de 08 decembrie 2021. Amână cauza pe fond la data de 13 ianuarie 2022------------------------------------------------------------Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul Hrebenciuc Viorel împotriva sentinței penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Brașov - Secţia Penală.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul par?ial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Hrebenciuc Viorel, în cuantum de 314 lei, rămân în sarcina statului şi se plătește din fondul Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2021, se arată în minuta magistraților ICCJ.
Hrebenciuc ar putea fi condiționat dacă execută cel puțin o treime, deoarece are peste 60 de ani
De asemenea, fiul lui Viorel Hrebenciuc, Andrei, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru implicarea sa în afacerea judiciară pusă pe roate de Paltin Sturdza privind retrocedarea neleagală a peste 43.000 de hectare de pădure. Numai că decizia în acest dosar nu este definitivă și poate fi contestată de toate părțile din dosar.
În baza art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 257 alin. 1 Cod penal anterior ?i art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Hrebenciuc Andrei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influență.
În baza art. 71 Cod penal anterior interzice, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a doua şi b Cod penal anterior: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 81 Cod penal anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal anterior. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cod penal anterior şi consecinţelor nerespectării acestora. Constată că inculpatul a fost supus măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi arestul la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015, se arată în minuta deciziei din dosar.
Aceeași pedeapsă a primit-o Andrei Hrebenciuc și la instanța supremă
Condamnările ICCJ au fost anulate însă de un complet de cinci judecători ca efect a intervenirii unei decizii CCR. Curtea de Apel Brașov a stabilit, joi, pedepse modeste în dosarul uriaș de corupție în care, dacă anchetatorii DNA nu ar fi intervenit la timp, peste 43.000 de hectare din pădurile Brașovului ar fi intrat în proprietatea privată a lui Paltin Sturdza.
Concret Curtea de Apel Brașov a stabilit câte doi ani de închisoare cu executare pentru doi dintre artizanii prolifici ai acestei mega-afaceri judiciare, stopate de DNA cu ajutorul SRI. Cei doi au fost condamnați și anterior la instanța supremă la aceleași pedepse ca și cele stabilite acum de CA Brașov.
Cea mai mare pedeapsă din dosar a fost primită de fostul judecător care a dictat retrocedare, Ordog Loran, respectiv șapte ani de închisoare cu executare. Este de amintit că persoanele de pe lângă judecătorul Lorand judecate în acest amplu dosar au fost considerate de anchetatorii DNA traficanții de influență ai lui Paltin Sturdza iar consecințele faptelor lor puteau fi dintre cele mai grave, informează stiripesurse.