Viktor Orban evită o confruntare cu președintele Klaus Iohannis la Budapesta, susțin surse politice din PNL. Șeful statului merge într-o vizită în țara vecină unde are programate discuții cu Katalin Novák, președinte al Ungaria. În schimb, agenda de lucru nu prevede și o întâlnire cu premierul Orban. Acesta și-a programat, la rându-i, o vizită de lucru, de trei zile, în Georgia.
Viktor Orban evită confruntarea cu Klaus Iohannis la Budapesta, unde președintele român întreprinde o vizită oficială. Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Budapesta și a fost întâmpinat de Katalin Novak, președinta Ungariei. Momentul a fost marcat de intonarea imnurilor celor două țări.
De asemenea, într-o astfel de discuție, șeful statului român intenționa să abordeze și alte teme incomode pentru Viktor Orban, susțin sursele PNL. Este vorba despre valorile europene de care Ungaria s-a depărtat, sprijinul pentru Ucraina sau aderarea Suediei la NATO.
De altfel, vizita președintelui Klaus Iohannis a fost programată încă din primăvară. Astfel, plecarea lui Viktor Orban în Georgia, fix în această perioadă, este ciudată.
Preşedintele Klaus Iohannis face o vizită oficială, miercuri, 11 octombrie, în Ungaria la invitaţia omologului său Katalin Novák. Este prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român din ultimii 14 ani.
Viktor Orban evită confruntarea cu Klaus Iohannis
Administraţia Prezidenţială a anunțat că această vizită are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt. Anterior, Katalin Novák s-a aflat la Bucureşti, în septembrie 2022, participând la al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Președintele nu are programată și o întrevedere cu Viktor Orban.
„Este prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani şi reprezintă o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic şi despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum şi despre modalităţile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, precizează sursa citată.
În discuțiile pe care le va purta, Klaus Iohannis va pune accent pe Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări. Conform Administrației Prezidențiale, acesta reprezintă un instrument fundamental, care vizează cooperarea bilaterală.
„Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”, arată Administraţia Prezidenţială.
Președintele Klaus Iohannis va reitera deschiderea României pentru „o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria”. Scopul urmărit este dezvoltarea unor proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, „pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”.