Viitorul TVR, sub noua conducere. Monica Ghiurco: „Televiziunea publică este o miză pentru politicieni doar atunci când au nevoie de ea”

Comisiile de cultură reunite ale Camerei Deputaților și Senatului o vor audia, luni, pe Monica Ghiurco, nominalizată de Consiliul de Administrație pentru această funcție. În exclusivitate pentru EVZ, jurnalista a dezvăluit planurile pe care le are dacă va ajunge președintele TVR, în condițiile în care „relația salariat angajator s-a deteriorat până la un nivel periculos”

Reușita Monicăi Ghiurco poate marca o premieră la vârful televiziunii publice: prima femeie care va avea un mandat de președinte al TVR, fără a lua în calcul interimatul Irinei Radu. Monica Ghiurco a venit la TVR în anul 2002 și spune despre ea că ,,sunt prea directă şi nu am răbdare. Am pretenţii mari de la cei cu care fac echipă. În același timp sunt onestă, perseverentă și optimistă.”.

- EVZ: Care sunt cele mai importante puncte din planul pentru redresarea situaţiei actuale a televiziunii?

- Monica Ghiurco: În primul rând, relansarea producţiei de programe, valorificând la cote maxime resursele umane şi tehnice pe care le avem. Asta nu costă niciun ban, doar muncă și multă seriozitate. În al doilea rând, oprirea cheltuielilor inutile (colaboratori, comisioane, prestaţii care se suprapun atribuţiilor de serviciu ale angajaţilor proprii) şi încheierea unui pact cu salariaţii în privinţa eşalonării executării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile. Este un capitol extrem de fierbinte și delicat, în același timp, care demonstrează faptul că relaţia salariat-angajator în TVR s-a deteriorat până la un nivel periculos şi trebuie reconstruită cu maximă responsabilitate de ambele părţi. Desigur, mai sunt multe lucruri la care mă gândesc în situaţia în care voi primi votul de încredere din partea Parlamentului

. - Priviți planul de insolvenţă a TVR ca pe unul distructiv ,,o afacere de zeci de milioane de euro pentru buzunare private”. Sunteţi de părere că în 2016 instituţia este mai degrabă o miză financiară decât una politică?

- Pentru noi, cei din TVR, este foarte clar faptul că financiar din acest este rodul încălcărilor repetate de lege care s-au produs la vârful televiziunii începând din 2006 încoace, deci de aproape 10 ani, suprapuse pe modificări ale normelor fiscale, care din start se anunţau a fi păguboase la adresa funcţionării unui serviciu public. Televiziunea publică este o miză pentru politicieni doar atunci când au nevoie de ea, în rest nu contează. Ambele aspecte sunt semnificative în acest moment, tocmai pentru că este vorba de o instituţie publică de interes naţional.

- Pot fi sancționați angajații TVR care nu își îndeplinesc atribuțiile? Care credeți că sunt principalele motive ale situației actuale din TVR?

- Da, pot fi sancționați. Șefii sunt mai greu de sancţionat – aproape imposibil - pentru că, neavând niciun obiectiv de management prestabilit, nu pot fi evaluaţi cu obiectivitate. Una dintre deficienţele majore ale funcţionării din ultimii 10 ani a TVR este faptul că nu sancţionează lipsa de performanţă managerială. Iar efectele le vede toată lumea. Vă dau un singur exemplu: în ciuda unei scăderi constante de audienţă a canalului 1 în ultimii patru ani, care denotă, pentru oricine care se pricepe sau nu la televiziune, o contraperformanţă managerială evidentă, toţi managerii care au făcut restructurarea din 2012-2013, prin care au fost concediaţi peste 600 de salariaţi, au primit la evaluare note maxime şi sunt în continuare în funcţii.

„Anul acesta avem TVR 60”

- Cum resimt telespectatorii situația de criză TVR, sunt afectați? Ce vor să vadă românii la TVR?

- Da, în momentul de faţă telespectatorii au de suferit, ei vor să vadă la TVR emisiuni serioase, dezbateri, anchete şi reportaje, dar şi divertisment de calitate, nemaivorbind de ştiri şi analize care să îi menţină la curent nu doar cu întâmplările din cartier, dar mai ales cu evenimentele la zi din regiune şi din lume. Eu cred că producţia de documentare TV rămâne un atuu pentru noi în raport cu preferinţele publicului. Subfinanţarea cronică a producţiei de programe şi managementul defectuos şi discreţionar despre care se vorbeşte în rapoartele Curţii de Conturi au adus nenumărate limitări pentru jurnaliştii din TVR, implicit pentru complexitatea ofertei noastre. Această situație va trebui să se schimbe urgent.

- Mulți dintre telespectatori întreabă despre canalele TVR Info și TVR Cultural. Luați în calcul o redeschidere a acestor canale?

- Orice decizie în legătură cu redeschiderea acestor canale va trebui să fie fundamentată riguros şi din punct de vedere economic, nu doar editorial (aici cred că toată lumea este de acord). Noul Consiliu de Administraţie va avea un cuvânt important de spus în legătură cu acest subiect, abia după evaluarea tuturor posibilităţilor financiare. Este însă nevoie de o redefinire mai clară a fiecărui canal al TVR.

Acum 10 ani am fost mândră de implicarea în programele aniversare care ne-au adus vârfuri de audienţă. Anul acesta avem TVR 60 şi este de neconceput că o astfel de aniversare trece neobservată pentru cei care conduc TVR. În opinia mea, TVR 60 trebuie să însemne o televiziune ajunsă la maturitate. Este momentul oportun pentru acțiuni concrete, pe termen mediu și lung.

- Cum ar trebui să arate grila TVR?

- Grila TVR trebuie adaptată nevoilor tot mai mari şi mai complexe ale unui public tentat de mijloace alternative de informare. Structura grilelor TVR, ţinând cont de tipologia emisiunilor, este relativ fixă, dar este nevoie de o reaşezare a programelor în grilă în conformitate cu regulile de programare moderne. O responsabilitate majoră o avem în segmentul emisiunilor educative, care vor beneficia de o atenţie sporită din partea noastră, la care se vor putea adăuga şi emisiuni de divertisment care să ne readucă în atenţie bunul gust şi umorul de calitate. Chiar şi gusturile telespectatorilor pot fi educate. Să nu uităm rolul educativ al televiziunii.