Alegerile din Franța sunt pe ultima turnantă. Practic după confruntarea de joi seara, părțile se îndreaptă ireversibil către votul de duminică, acolo unde sondajele de opinie nu-i dau șanse lui Marine Le Pen.
La diferență de 15-20%, șansa de a răsturna situația poate veni doar din absenteism și dintr-un exces de cenzurare a ambilor candidați, în celebrele „voturi albe” caracteristice francezilor. Însă chiar și așa, șansele sunt reduse și, cel mai probabil, extrema dreaptă franceză populistă se îndreaptă spre un nou eșec.
Semnificația majoră a unei asemenea victorii vine din programul lui Macron, nu atât din reinventarea politicului pe care o propune sau din continuitatea pe care o reprezintă. Fost ministru al Economiei până acum un an, fost consilier economic al Președintelui francez Hollande, Macron a tras cartea câștigătoare în aceste alegeri cu partidul său de centru, En Marche. Cum va fi restructurat spectrul politic după aceste alegeri și cum se vor așeza partidele în perspectiva alegerilor parlamentare de peste o lună, asta e o nouă poveste și rezultatul de duminică va fi determinant și aici.
Interesantă este însă abordarea pe care a avut-o Emmanuel Macron, în condițiile unei Europe în care liderii ar face orice ca să câștige, ar spune orice, ar îmbrățișa cât mai mult dintr-o agendă populistă, anti-sistem, naționalistă, anti-imigrație, eurosceptică dacă nu chiar euro-fobă. Dar Emmanuel Macron a mers înainte cu tot bagajul său de reprezentant al sistemului – deși cu un vehicul politic nou, inventat peste noapte – dar mai ales de pe poziții liberal- democratice, pro-europene și euro-conforme, respectiv susținând inclusivitatea în societatea franceză și integrarea imigranților, nu expulzarea lor. Un program curajos, mai ales că se confrunta cu susținători declarați ai euro-fobiei – Marine Le Pen vrea scoaterea Franței din UE, ca și Jean Luc Melenchon, candidatul populist al extremei stângii. O adevărată victorie a Uniunii Europene care amenință să fie piatră de temelie pentru inversarea trendului eurosceptic și populist european.
Nu e mai puțin adevărat că aici trebuie menționată și performanța doamnei Marine Le Pen. Conducătoarea unui partid de extremă dreaptă, Front National, cu accente naziste, acuzat de xenofobie și intoleranță, absolut neprizabil în societatea franceză, aceasta a reușit ca, după trei ani de la desprinderea de tatăl său, fondatorul partidului, să facă să se uite linșarea unui marocan după un miting electoral sau frontul anti-fascist care se crea de obicei pentru a întâmpina o candidatură a extremei drepte. Nici frontul antifascist nu a mai fost creat, pe de altă parte susținerea sa în turul doi e mult peste ce s-ar fi așteptat cineva de la Franța Revoluției și a libertăților civile, a drepturilor omului și condamnării opresiunii de orice fel.
Totuși admițând că duminică nu vor fi surprize, Macron are de condus această Franță cu 40% din votanți anti-europeni, cu un procent similar de oameni dispuși să o voteze pe Marine Le Pen și Frontul Popular în turul doi, și în pragul unor alegeri parlamentare în care vor arăta o cu totul altă față și dificultatea aparentă de a constitui o majoritate. Luând doar rezultatele din primul tur, doar o majoritate stânga-dreapta care să reunească deopotrivă și Republicanii lui Fillon și socialiștii lui Hamond va putea permite un guvern constituit de formațiunea lui Macron, En Marche.
Iar această Franță este una în care anti-europenismul a atins 40% din susținerea francezilor, iar populismul o cotă similară, asta deși francezii sunt ceva mai sofisticați și nuanțați democratic și știu că populismul strânge doar voturi, nu vine și cu soluții. Identifică răul, caută dușmanul public responsabil care trebuie blamat și combătut – UE, imigranții, globalizarea, Bruxellesul, elita – și nu vine cu nici o soluție. Într- adevăr, marea problemă a Franței de după alegeri, după cele generale, vor fi soluțiile cu precădere economice, dar și soluția pentru revigorarea și reînviorarea Franței Europene.