Premierul Victor Ponta a luat decizia de a renunța la titlul de doctor în drept, potrivit unei scrisori trimise rectorului Universității București.
"Stimate Domnule Rector, Vă scriu pentru a vă notifica renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București.
Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credință în argumentele mele la momentul apariției contestării și nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.
După ce voi părăsi viața politică îmi doresc să inițiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele și cerințele de la acel moment.
Domeniul Educației este unul fundamental și esențial nu doar pentru activitatea Guvernului ci și pentru viitorul nostru ca societate europeană. De astăzi avem un nou Ministru al Educației și Cercetării și îmi doresc ca mandatul acestuia să fie plin de succes în atingerea obiectivelor sale, fără a fi perturbat de o temă care în timp a devenit eminamente politică.
Strict personal, perioada petrecută de mine ca student al Facultății de Drept a Universității București reprezintă o amintire excepțională și regret nespus dacă discuțiile apărute după momentul preluării funcției de Prim-Ministru au afectat imaginea unei instituții pe care o iubesc la fel de mult ca toți ceilalți absolvenți ai săi!
Pentru toate aceste argumente, vă rog să luați act, domnule Rector, de decizia mea de a renunța la titlul de doctor în drept.
Cu stimă, Victor Ponta", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Știre în curs de actualizare.