Victor Ponta: "Eu sunt mai liberal decât domnul Iohannis"

Premierul Victor Ponta a declarat într-un interviu acordat Agerpres că el este "mai liberal" decât Klaus Iohannis pentru că a pus în aplicare măsuri propuse de liberalii "care acum am văzut că sunt daţi afară"

"Eu sunt mai liberal decât domnul Iohannis măcar pentru faptul că în 2012, în cadrul USL din care domnul Iohannis nu făcea parte, ne-am luptat cu partidul domnului Băsescu măcar pentru faptul că am aplicat la guvernare măsurile propuse de liberali, exact acei liberali care acum am văzut că sunt daţi afară: domnul Tăriceanu, domnul Chiţoiu, domnul Silaghi. Deci ceea ce am stabilit cu PNL şi ceea ce a atras voturile electoratului PNL noi am făcut şi am făcut cu aceşti oameni.

Am spus în glumă, dar nu e o realitate că sunt mai liberal decât domnul Iohannis. Nu sunt deloc mai liberal decât domnul Tăriceanu care în urmă cu 24 de ani a fondat PNL-ul sau decât ceilalţi, aşa încât, când vorbesc de liberali, eu vorbesc de cei care într-adevăr au participat la formarea USL, au participat la programul de guvernare, au adus nişte idei liberale foarte bune, toate cele trei le-am şi pus în aplicare", a spus Ponta.

Premierul a ţinut să sublinieze că proiectul unui singur partid de dreapta "e idealul lui Traian Băsescu din 2005".

"Mai departe ideea de a-ţi face un singur partid e idealul lui Traian Băsescu din 2005. Toţi cei care erau pe atunci în politică îşi aduc aminte foarte clar că în 2005 Traian Băsescu a vrut fuziunea PNL-PDL un mare partid în PPE (...) Vedeţi, istoria e ciudată, nu i-a ieşit în 2005 şi îi iese în 2014 exact când pleacă. Mi se pare un semn de miopie politică. Să faci în 2014 ceea ce nu i-a ieşit în 2005 domnului Băsescu", a completat premierul.