Victor Ponta, despre alegeri: „Președintele în România nu îl alege poporul, ci este ales într-un context mondial”

Fostul premier al României Victor Ponta a vorbit despre felul în care sunt organizate alegerile prezidențiale în țara noastră, aliniată intereselor marilor puteri ale lumii de astăzi.

Victor Ponta a fost invitat în emisiunea lui Marius Tucă, acolo unde a declarat că întreaga clasă politică din România este plină de „gargaragii, toți circari”. Întrebat ce ar schimba, dacă ar putea, în parcursul său politic, Ponta răspuns:

Victor Ponta, despre politicienii din România

„Mi-aș ocupa 90% din timp de economie și 10% de politică, ceea ce n-am făcut atunci, decât după ce am pierdut alegerile. Pentru că, oricum, n-ai nicio șansă cu politica, toată lumea gargaragii, toți circari.

Mă făceam eu ministrul Transporturilor. Mă numeam eu ministru al Transporturilor, șef la CNAIR, la CNADNR, semnam contractul, făceam Comarnic – Brașov, după care mă băgau la pușcărie 100%. Dar acum ieșeam și mergeam pe autostradă”, a spus Victor Ponta.

Alegerile din România, o mascaradă

Victor Ponta a afirmat că nu ar mai dori să candideze la vreo funcție înaltă în stat, dar și că în anul 2014 a realizat că rezultatele alegerilor din România sunt decise doar în acord cu politica mondială.

„Nu, că în 2014 chiar voiam să fiu prim-ministru și chiar am zis: Băi, încep să învăț să fiu prim-ministru, culmea. Fiind prim-ministru, mi se părea că am învățat foarte mult și, de altfel, cred că în 2015 am fost cel mai eficient în funcție. Dar a apărut povestea aia pe care toată lumea a prestat-o invers, că eu am candidat contra lui Crin Antonescu. N-am apucat, că a apărut Iohannis, care l-a omorât pe Crin. După care, Dragnea mi-a zis: Am înțeles că împotriva lui Crin nu vrei să candidezi, dar pe Iohannis n-ai cum să-l lași. Dragnea mă tot împingea.

M-au împins, dar nu-i vina lor, e vina mea că m-am lăsat împins. Aș fi rămas prim-ministru și mi-aș fi dat seama că președintele în România nu îl alege poporul pe baza rezultatelor lui excepționale în viață, ci se alege într-un context mondial, în care nu puteai să-i dai lui Ponta, care, uneori mai sunt de acord și cu Erdogan, alteori mai sunt și cu Orban, alteori cu Vucici, nu puteai să-i dai România. Aici trebuie să fie cineva care nu e de acord decât cu linia”, a declarat Victor Ponta, conform Gândul.