Victor Ponta are o abilitate de a întinde coarda periculos de mult, până la punctul în care aceasta e pe cale să se rupă. Lui Victor Ponta îi place să sfideze și nu pe oricine.
El nu sfidează oameni mărunți, deși judecând după aventurile OUG-istice dese și unele pe de-ascuns, ai zice că sfidează o națiune, inclusiv pe cei care l-au susținut și care din păcate, încă-i mai fac galerie. Destul de anemică, ce-i drept, având în vedere că electoratul USL-ist își ține principiile la frigider sau cel mult în cămara de alimente și-n cuponul de pensie. Victor Ponta suferă de sindromul Justin Bieber. Ca și puștiul în cauză, Ponta are impresia nu doar că este deasupra legii, ci că legea poate excepta orice aventură a sa, pentru simplul fapt că el este ”cineva”, nu un oarecare. Tot ca Justin Bieber care are un public anume, format din copii până-n 16 ani și adulți sărăcuți cu duhul, și Victor Ponta își are publicul lui format din nostalgici ai comunismului, corupți, penali și infractori, oameni care în mod normal ar trebui să înfunde pușcăriile și nu să participe la actul de guvernare sau la conducerea unor instituții. După cum însăși mama ”ilustrului” prim ministru spunea într-un acces de sinceritate, lui Victor Ponta îi place să se dea mare și i se cam urcă succesul și puterea la cap, lucru observat de altfel, cam din primele momente de când a intrat în politică. Și i s-a tot urcat, și i se urcă în continuare. Nu se mai poate opri, nu știe sau nu vrea s-o facă, ceea ce la un moment dat îl va duce la pierzanie. Pe mâna lui, cum s-ar zice. Victor Ponta a ales să sfideze dorința României de a fi parte a Occidentului și a NATO, prima dată când a dat lovitura de stat, a doua oară când a adus cu mare fast delegația chineză în frunte cu premierul Li Keqiang, căruia i-a oferit tribuna Parlamentului spre a se adresa națiunii române, într-un act de capitulare voluntară plin de entuziasm, în ciuda avertismentelor Uniunii Europene care n-a văzut cu ochi buni aceasta frondă intenționată. Victor Ponta a dorit să arate, asemenea lui Ceaușescu Nicolae care se întâlnea cu toți dictatorii canibali ai Africii, că el este suveran în țara lui și că se vede cu cine dorește, când dorește și mai ales, în ciuda oricui i se opune. N-am văzut încă rezultatele concrete ale acestei aventuri diplomatice și probabil nici nu le vom vedea în curând, dar nu asta l-a interesat pe premierul României, ci mesajul pe care l-a transmis Occidentului, Occident care și-a dovedit slăbiciunea și perplexitatea, alegând să uite gestul, cel puțin în aparență. Primul ministru Ponta a ales să sfideze încă o dată UE și NATO, mergând la Olimpiada de la Soci, reprezentând România atât în calitate de prim ministru, cât și de Întâiul Sportiv al țării, în ciuda faptului că liderii europeni și cei americani au decis să saboteze JO din cauza unor fleacuri gen nerespectarea drepturilor omului... Ponta s-a comportat ca tipul din reclama de la Alfers: ”Niște cărbune, puțină benzină... Ce mare șmecherie ?!” Ce contează că în fundal se vede o pădure pârjolită de foc în urma ”șmecheriei” unui iresponsabil? Și pentru că asta n-a fost deajuns, pentru că pentru Ponta nimic nu e de-ajuns niciodată, nimic nu e prea mult, prea jenant, prea ostentativ, prea nepotrivit, prea periculos, și-a pus o fotografie pe facebook de la dineul la care a participat, apărând lângă Ianukovici, premierul bulgar Plamen Vasilev Oresharsk și un oficial (țineți-vă bine) nord-coreean, poză care ulterior a fost ștearsă din motive pe care cu siguranță, premierul României ni le va dezvălui la întoarcerea în patrie, dând vina pe staff, desigur. Cum spuneam la început, Victor Ponta întinde coarda nepermis de tare, riscând ca aceasta să se rupă și să-l pleznească peste ochi, pentru că nu te poți juca la nesfârșit cu destinul unui popor, așa cum nu te poți duce prea des cu un ulcior la apă. Nu poți miza mereu pe teribilismul infantil al unui star vremelnic pe care nu-l recomandă nici vocea și nici talentul, ci doar o empatie temporară a unor oameni săraci cu duhul, chiar dacă ai în spate o armată de strategi și finanțatori, în cazul lui Ponta, și o armată de avocați în cazul lui Justin Bieber. Până la urmă, coarda se rupe și efectul ar putea fi extrem de dureros. Doar că, Justin Bieber e un copil, în urma acțiunilor sale suferă niște puștani imberbi plini de acnee juvenilă, iar Victor Ponta e ditamai primul ministru al unei țări. Acțiunile sale se vor răsfrânge asupra a 20.000.000 de români, dar se pare că și acesta e doar un amănunt de care premierul nostru nu se-mpiedică în falsa și vremelnica sa ascensiune. Toate sunt trecătoare pe lumea asta, și totul are un sfârșit... Victor Ponta are impresia că el, spre deosebire de tot ce ne-nconjoară, este veșnic. Puterea i s-a urcat la cap atât de tare încât probabil, chiar și propria-i mamă ar constata că i-a subestimat capacitatea de a se desprinde de realitate. Declinul lui Victor Ponta a început, iar căderea va fi bruscă, rapidă, imposibil de frânat. Justin Bieber a ales să arunce cu ouă în casa vecinului și a fost arestat. Victor Ponta a aruncat cu ouă în curtea UE și a NATO, rânjind și făcându-și poze în oglindă cu telefonul. Sfidarea sa a ignorat acel ”fuck UE” al Victoriei Nulland, care ar fi trebuit să-i dea de gândit în momentul în care a decis să meargă la Soci în speranța că-și va completa albumul de aventurier politic cu o fotografie împreună cu Putin. Istoria nu iartă, iar Americii nu-i prea plac obraznicii, chiar dacă sunt staruri. Victor Ponta, watch it! Angela Tocilă este blogger si scriitor. Poți să citești mai multe opinii de acest autor pe: politicstand.com Citiţi mai multe articole ale acestui autor:
- ”În Iordan botezându-te tu, Doamneee…”
- Nedreptățitul, neînțelesul, martirul Ion Iliescu
- Leru-i ler, Colebilu-i Colebil!
- Intoleranța – égalité, fraternité, ou la mort !
- România – Tărâmul morților vii
- Antonescu și Ghișe în Antalya ( Pamflet )
- VOCILE DREPTEI: Un nou pol de opinii şi dezbateri pe evz.ro
În fiecare zi veţi avea ocazia să vă întâlniţi, pe evz.ro, cu autori cunoscuţi care vor explica, promova şi dezbate un set de idei care poate să stea la baza unei noi viziuni pentru viitorul României. Opiniile pe care le veţi regăsi şi comenta în rubrica „VOCILE DREPTEI”, sunt menite să creeze publicului larg o imagine cât mai clară asupra prezentului, o înţelegere mai bună a trecutului şi o perspectivă pentru viitor. Urmăriți aici TOATE editorialele și dezbaterile din proiectul VOCILE DREPTEI!