Victor Ciorbea, Sorin Oprescu și legătura lor cu Nea Ghiță - din neam de hoți

Indulgența nu este o iertare a vinei, propovăduiește Biserica Creștină. Să fim indulgenți în fața bolii cu Sorin Oprescu și alți indivizi care au încălcat legea, greșind față de societate?

 Legea creștină și legile comunității europene spun că da. Că și arestații și condamnații au drepturi și că o pedeapsă, cea dată de instanța supremă a statului, e de ajuns pentru orice fel de faptă. Pedeapsa divină putem doar să ne închipuim că va veni. Așa e rânduiala cu infractorii de pretutindeni, de când omenirea a decis că legea nescrisă „dinte pentru dinte” e barbară.

Textul acesta nu e scris în apărarea lui Sorin Oprescu, ci doar ca urmare a ceea ce se derulează sub ochii noștri de ceva timp, într-un joc de interese discriminatoriu care provoacă revoltă în rândul opiniei publice și în familiile ale căror membri nu beneficiază de asistență medicală specială în arest sau pușcărie. Poate că, în al 12-lea ceas, decidenții politici, alături de „oengeurile” pentru apărarea drepturilor omului, vor pune în aplicare legi care există, dar pentru care, din cauza neaplicării lor, România pierde la CEDO proces după proces, cu despăgubiri semnificative din bugetul statului.

Episodul 1 a debutat în 6 septembrie, atunci când primarul general al Capitalei, unul dintre cele mai cunoscute personaje politice din ultimii 25 de ani, a fost prins de procurorii DNA cu o mită de 25.000 de euro. Sorin Oprescu, medic chirurg, fost director a două importante spitale bucureștene (Universitar și Elias) a fost arestat prevenitv.

Episodul 2 al spectacolului mediatic s-a derulat pe parcursul acestui weekend, 25-27 septembrie, și a avut ca scop salvarea lui Sorin Oprescu de la moarte, după cum ne-a informat ditamai Avocatul Poporului, fostul procuror-premier țărănist, Victor Ciorbea. Apariția acestuia a uluit electoratul, fiindcă nu l-a văzut până acum pe Ciorbea ieșind la rampă și militând într-o cauză națională sau pentru vreun arestat bolnav de cancer ori diabet, căruia i se încalcă drepturile în arest. Avocatul Poporului n-a avut niciun impuls să se autosesizeze când a aflat, tot din presă, că bucureștenii au fost păgubiți cu măriri nejustificate și frauduloase ale prețului la apă potabilă.

Episodul 3 s-a consumat vineri seara, când medicul Leonida Gherasim, fost coleg la Spitalul Universitar cu Sorin Oprescu și doctor al familiei Ceaușescu, l-a consultat în arest pe primar și i-a făcut să zâmbească pe reporteri când le-a spus că riscul la anghina pectorală poate fi o subcombare imediată sau după 20 de ani. Medicul a spus însă că starea pacientului este gravă, iar avocații au cerut transferul la secția de cardiologie a Spitalului. E un drept conform legii și nimeni nu ar trebui să riște viața unui om, fie el și infractor. Sâmbătă, arestatul a fost dus la spitalul unde a fost director și unde, de secția de Terapie Intensivă se ocupă iubita sa. Ei, mișcarea aceasta a atras antipatia tuturor, fiind bănuit clasicul aranjament al clasei politice!

Eu îmi amintesc, însă, de fostul diplomat Silviu Ionescu, condamnat pentru accidentul din Singapore și care a murit ca un câine în Penitenciarul Rahova fiindcă nu i-a fost acordată asistență medicală de specialitate pentru o infecție pulmonară. Fiul lui a făcut plângere la Parchetul București și a declarat că va merge până în pânzele albe pentru a fi pedepsiți cei care l-au lăsat pe tatăl lui să moară, în decembrie 2014. „Moartea tatălui meu considerăm că a fost ucidere din culpă şi abuz în serviciu din partea celor de la penitenciar. Nu a fost urmărită starea lui de sănătate, nu i-a fost acordat tratamentul care trebuie pentru o persoană care suferă de diabet şi de celelalte boli ale lui. A fost lăsat netratat şi toate bolile astea s-au agravat şi au dus la decesul lui”, a spus Bogdan Ionescu. Procurorii au deschis dosar penal, dar n-am auzit ca vreun ONG să se implice cu seriozitate nici în acest caz, nici în altele asemănătoare, fie că e vorba de oameni asupra cărora planează suspiciuni de comitere a unor infracțiuni, fie că e vorba de oameni condamnați definitiv. Cu ani în urmă, când în APADOR-CH activau Renate Weber și Monica Macovei, vocile lor erau auzite când oamenii de după gratii erau a doua oară pedepsiți prin încălcarea unor drepturi, în special prin neacordarea de asistență medicală.

În cazul lui Sorin Oprescu se poate vorbi de exces de zel, așa cum am arătat, de nițel teatru și aranjamente, așa cum cred mulți, dar mai ales trebuie presate autoritățile ca toți cei încarcerați să beneficieze de tratarea medicală a fostului primar. Domnul Ciorbea se poate revolta într-o conferință de presă și pentru sănătatea lui nea Ghiță, din „neam de hoți”, așa cum a făcut-o pentru colegul de la PSD.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.